Cuiburile cu tați multipli nu sunt o noutate pentru crescători, deși reprezintă un procent mic din totalul înregistrărilor oficiale. Dar de ce se practică acest lucru? Metoda are baze științifice și, având în vedere că testarea ADN a devenit ceva obișnuit, este o modalitate de a-ți mări șansele de succes. Totuși, de-a lungul timpului, mulți crescători au evitat această practică care, deși atractivă, nu este lipsită de controverse.
În spatele acestor decizii tehnice stă adesea instinctul unui crescător, care se perfecționează constant prin studiu și practică.
În mod similar, proprietarii de masculi trebuie să fie selectivi și să știe când să refuze monta dacă condițiile de sănătate sau genetice nu sunt optime, trecând dincolo de simpla întrebare dacă sunt câinii tați buni sau implicați în viața puilor.
De asemenea, este esențial să ai în vedere câți pui poate avea o cățelușă în siguranță pentru a nu suprasolicita femela în dorința de a obține diversitate genetică.
Pentru cei la început de drum, un ghid despre împerecherea câinilor poate clarifica pașii necesari înainte de a planifica un astfel de cuib complex.
Este datoria fiecărui crescător să înțeleagă cum să crești câini cu viziune și responsabilitate pentru a proteja viitorul rasei pe care o reprezintă.
Monte accidentale cu mai mulți masculi au avut loc ocazional chiar și sub ochii celor mai atenți crescători. În trecut, acești pui nu puteau fi înregistrați oficial decât dacă actele erau falsificate, declarând un singur tată pentru întregul cuib. Lucrurile s-au schimbat însă odată cu implementarea programelor de înregistrare pentru cuiburi cu tați multipli, care permit recunoașterea oficială a paternității fiecărui pui în parte.
Astăzi, cuiburile planificate cu tați multipli sunt o încercare de a obține pui de la doi sau mai mulți masculi în același timp. Calitatea slabă a spermei sau numărul mic de spermatozoizi sunt printre principalele motive pentru care crescătorii optează pentru un al doilea (sau al treilea) mascul. Succesul unui astfel de cuib permite crescătorilor să maximizeze posibilitățile descendenților și potențialul femelei, creând mai multe combinații genetice. Pentru mulți proprietari de rase de talie medie sau gigant, acesta este un efort de a folosi cât mai mulți masculi selecționați în perioada de maximă fertilitate a femelei. La rasele gigant, această perioadă este mult mai scurtă decât la rasele mici; prin urmare, experții spun că este un avantaj clar să dublezi numărul de masculi folosiți în fiecare ciclu de reproducere.
Crescătorii cu experiență în rase precum Dog German explică faptul că aceste rase au o viață scurtă și o fereastră de oportunitate îngustă pentru reproducere – aproximativ patru ani. Folosirea unui al doilea mascul permite obținerea celor mai bune rezultate posibile, iar menținerea liniilor genetice după zeci de ani de muncă merită cheltuiala suplimentară. Mulți preferă să nu monteze femelele de foarte multe ori sau în cicluri consecutive, așa că, dacă găsesc doi masculi valoroși, aleg să îi folosească pe amândoi la aceeași montă.
Variabilele succesului
Dacă toate condițiile ar fi egale – ambele probe de spermă depuse în același timp, cu aceeași calitate – rezultatul ar trebui să fie de 50-50. Totuși, la fel ca în orice alt aspect genetic, ceea ce obții într-un cuib individual poate varia de la pui care aparțin toți unui singur tată, până la o împărțire echilibrată între cei doi.
Experții spun că calitatea spermei, momentul ales și metoda de reproducere sunt principalele variabile care afectează concepția. O abordare comună este folosirea unei monte naturale (spermă proaspătă) combinată cu inseminarea artificială (proaspătă sau congelată). Nu există o metodă prestabilită sau garantată pentru acest tip de procedură, spun medicii veterinari specializați în reproducere.
Multe depind de calitatea spermei și de istoricul reproductiv al femelei. Chiar dacă perioada fertilă și momentul optim pot fi prezise prin metodele actuale de monitorizare a ovulației, o femelă poate avea ocazional un ciclu neobișnuit sau anormal, ceea ce face dificilă predicția momentului ideal. Mai mult, manipularea spermei (diluarea, răcirea, congelarea) îi va reduce calitatea într-o anumită măsură, ceea ce poate fi semnificativ în some cazuri.
Sincronizarea este critică: se consideră că sperma congelată supraviețuiește doar 12 până la 24 de ore în uter după decongelare și inseminare. Acesta este și motivul pentru care mulți crescători aleg inseminarea transcervicală sau chirurgicală, ori o combinație de inseminare artificială și monte naturale. Fiecare metodă are avantaje și dezavantaje, dar mulți experți consideră că inseminarea chirurgicală oferă cele mai bune șanse de concepție – mai ales când sperma folosită beneficiază de depunerea directă în uter.
Inseminarea chirurgicală permite medicului veterinar să injecteze sperma direct în uter, existând două opțiuni: sperma de la ambii masculi poate fi combinată și depusă în corpul uterului, sau sperma fiecărui mascul poate fi plasată în câte un corn uterin separat.
Nu există o cale simplă de a determina dacă sau cât de mult se amestecă sperma în interiorul uterului. Doar o operație de cezariană ar putea confirma în ce corn uterin s-au dezvoltat puii la momentul fătării pentru a intui paternitatea înainte de testele genetice.
Ca în orice domeniu legat de câini, opiniile sunt împărțite. Unii experți susțin că amestecarea spermei de bună calitate cu una de calitate inferioară scade calitatea generală, deși nu există studii științifice clare care să confirme acest efect negativ.
În ciuda științei și tehnologiei, genetica își urmează propriile reguli, iar rezultatele nu sunt întotdeauna cele sperate. Există cazuri în care, deși s-a folosit spermă de calitate egală și metode avansate, testele ADN au arătat că toți puii au fost concepuți de un singur mascul (de obicei cel care a realizat monta naturală). Pentru unii crescători, costurile crescute și lipsa puilor de la ambii tați fac ca procedura să nu pară rentabilă pe viitor.
Testarea paternității
Indiferent dacă un cuib cu tați multipli este „intenționat” sau „accidental”, autoritățile chinologice au reguli stricte. Testarea ADN a mamei, a fiecărui tată și a fiecărui pui este necesară pentru a stabili paternitatea și este obligatorie înainte ca puii să poată fi înregistrați și să primească pedigree. Se recoltează o probă din mucoasa bucală (tampon de obraz) de la fiecare câine și se trimite la laborator pentru profilul ADN.
De la profilarea ADN până la înregistrarea finală, procesul poate dura câteva săptămâni. Este recomandat ca proprietarii care plănuiesc un astfel de cuib să aibă deja ADN-ul părinților înregistrat înainte de fătare, pentru a grăbi procesul.
După ce puii au venit pe lume și testele sunt finalizate, urmează responsabilitatea de a învăța cum să alegi cei mai buni stăpâni pentru fiecare dintre ei.
Planificarea și realizarea unui cuib cu tați multipli poate fi o provocare costisitoare, cu rezultate imprevizibile. Dar pentru cei care sunt dispuși să își asume riscul, recompensa de a obține diversitate genetică într-o singură generație poate merita tot efortul.
