Pentru a crește câini sănătoși, echilibrați și care să reprezinte cu adevărat standardele rasei lor, este nevoie de un plan bine pus la punct. Majoritatea crescătorilor cu experiență știu deja ce exemplare vor împerechea pentru următoarele două sau trei generații de pui.
O viziune responsabilă include adesea și conservarea raselor rare pentru a menține un fond genetic global cât mai divers.
„Creșterea câinilor necesită viziune”, spun experții în genetică animală. „Trebuie să îți definești clar obiectivele. Semnul unui crescător bun este progresul constant către atingerea acelor scopuri generale.”
Se estimează că doar între 1% și 5% dintr-o rasă produce generația următoare. Selecția bazată pe calitate și menținerea unor linii de sânge diferite sunt esențiale pentru a păstra sănătatea rasei și diversitatea genetică. Abilitatea de a echilibra trăsăturile pozitive cu genele mutante dăunătoare este fundamentul activității de selecție.
Rasele de câini au fost create prin selecție dintr-un grup mic de strămoși fondatori. Crescătorii au ales exemplarele pentru montă în funcție de aspect (fenotip), formă și utilitate. În cazul unor rase, genele mutante dăunătoare, în special cele recesive, s-au acumulat în timp în fondul genetic.
„Cele mai frecvente boli genetice pe care veterinarii le întâlnesc zilnic în cabinete provin de la gene vechi, care existau la strămoșii comuni înainte de separarea raselor”, explică specialiștii. „Printre acestea se numără alergiile, displazia de șold, bolile cardiace, cataracta, afecțiunile ligamentelor încrucișate și anumite tipuri de cancer ereditar. Acestea apar atât la câinii de rasă pură, cât și la cei metiși.”
Deși multe mutații rare identificate sunt recesive, majoritatea bolilor ereditare sunt poligenice sau complexe. Pentru a menține diversitatea genetică, experții recomandă limitarea numărului de monte pentru un singur mascul sau o singură femelă. De asemenea, trebuie luat în calcul impactul factorilor de mediu, cum ar fi stresul, toxinele, hormonii, nivelul de activitate, dieta și chiar expunerea la razele ultraviolete asupra stării de sănătate.
Specialiștii în genetică îi sfătuiesc pe crescători să urmărească mereu obținerea unor câini sănătoși și de calitate. Folosirea diferitelor metode de împerechere ajută la combinarea liniilor de sânge și la menținerea diversității genetice, existând chiar opțiunea de a planifica cuiburi cu tați diferiți. Iată principalele tipuri de monte folosite:
- Linebreeding (înrudirea apropiată): Reprezintentă împerecherea între câini care sunt mai înrudiți decât media rasei respective. Această metodă se folosește pentru a fixa anumite trăsături dorite în linia de sânge.
- Outbreeding (încrucișarea neînrudită): Reprezintă împerecherea între câini care sunt mai puțin înrudiți decât media rasei. Se folosește pentru a introduce trăsături pe care un anumit câine nu le are. Dacă se folosește exclusiv această metodă, diferențele dintre câini dispar, ceea ce reduce capacitatea de a selecta trăsături individuale specifice.
Este important de reținut valoarea femelelor puternice în programele de selecție, mai ales în ceea ce privește alegerea unei femele pentru reproducere. Femelele au doi cromozomi X, în timp ce masculii au un cromozom X și unul Y. Cromozomul Y determină sexul puilor și trăsăturile „masculine”, însă cromozomul X conține o cantitate vastă de informație genetică. De asemenea, nu uita că un câine aflat departe în pedigree poate avea o influență genetică la fel de mare ca părinții sau bunicii.
În final, nu uita că responsabilitatea crescătorului continuă până la plasarea puilor în cămine sigure, folosind un set de întrebări esențiale pentru viitorii stăpâni.
Crescătorii de elită nu fac niciodată compromisuri când vine vorba de standardul rasei și de elementele care definesc tipicitatea acesteia, reușind în același timp să finiseze micile detalii pentru a obține exemplare remarcabile. Liniile de sânge sănătoase încep cu o viziune clară și cu multă muncă pentru a atinge acele obiective.
