Unii văd în ei o jucărie de pluș sau o grămadă de frișcă cu nas și doi ochi negri ca niște nasturi.
Cei mai mulți spun că seamănă cu un „ghem de bumbac umblător”, ceea ce este destul de aproape de adevăr, deoarece prima parte a numelui rasei este cuvântul francez pentru bumbac.
Dincolo de aspectul pufos, câinele cunoscut sub numele de Coton de Tulear (al doilea cuvânt fiind numele portului unde au ajuns prima dată în Madagascar) poate fi surprinzător de rezistent. Personalitatea sa unică este reflectată în unele dintre cele mai ciudate legende din istoria canină.
Legende și folclor
În primul rând, există povestea despre cum au ajuns acești câini în Madagascar.
Această rezistență în fața mediilor dificile este o trăsătură întâlnită și în istoria Ciobănescului Anatolian, un alt câine renumit pentru curajul său.
Această legătură strânsă cu marinarii și pirații amintește de istoria câinelui chinezesc cu creastă, un alt călător neobosit al oceanelor.
Madagascar, insulă aflată la aproximativ 400 de kilometri de coasta Africii, a atras mult timp comercianți din Portugalia, Franța și alte țări europene, precum și din Asia și Orientul Mijlociu. Pirații cutreierau și ei regiunea. Teoria spune că o varietate de câini mici și albi îi însoțeau pe acești călători. În secolul al XVI-lea, un naufragiu în apropierea coastei a ucis pe toată lumea de la bord, cu excepția câtorva pasageri cu patru picioare. Ce i-a salvat? Blana lor albă și infoiată a funcționat ca niște veste de salvare naturale, menținându-i la suprafață în timp ce înotau spre mal.
Odată ajunși în Madagascar, s-au îndreptat spre junglă, devenind niște ghemotoace de blană sălbatice care alergau alături de lemuri și cameleoni uriași. Acesta este cadrul pentru cea mai bizară poveste: Coton vs. crocodilii.
Se spune că, din când în când, unul dintre acești câini (care au o înălțime de aproximativ 22-30 cm și cântăresc între 3,5 și 7 kg) dorea să traverseze un râu plin de reptile flămânde de peste 450 kg. El punea la cale un șiretlic: fugea într-un punct de pe mal și lătra din răsputeri, chemând toți crocodilii din zonă „la masă”. Zgomotul îi ademenea pe crocodili, iar când aceștia se adunau, micul câine fugea rapid în amonte și traversa în siguranță, lăsând în urmă o grămadă de crocodili nedumeriți. Alte variante ale poveștii spun că un câine servea drept momeală pentru a permite întregii haite să traverseze în siguranță.
Nu încerca să îi compari cu verii lor din rasa Bichon Frise. Acești câini mici și albi au dus vieți mult mai dure, vânând și căutând hrană pentru a supraviețui în sălbăticie.
Preferații familiei regale din Madagascar
În scrierile despre lumea acestei rase, se menționează că un guvernator al Madagascarului din secolul al XVII-lea, Étienne de Flacourt, a lăsat prima dovadă scrisă despre strămoșii sălbatici ai animalelor de companie de astăzi: „O mulțime de câini mici, cu bot lung și picioare scurte ca de vulpe. Unii dintre ei sunt albi.”
În timp ce Cotonul se bucura de viața la curte, alte rase robuste precum câinele de fermă sud-african își demonstrau utilitatea în gospodăriile rurale.
Trecerea de la viața aspră din sălbăticie la confortul palatelor este un parcurs similar cu istoria rasei Bedlington Terrier, care a ajuns din minele de cărbune direct în casele nobilimii.
Haitele încă existau două secole mai târziu, când zoologii i-au descris ca fiind animale înfometate care hoinăreau prin sate sau supraviețuiau în tufișuri vânând ca animalele sălbatice. Nevoia i-a transformat în supraviețuitori extrem de robuști și rezistenți. Este posibil chiar ca clima tropicală din Madagascar să fi dus la dezvoltarea blănii ușoare și aerate a Cotonului, care funcționează ca un sistem natural de răcire.
Până în secolul al XIX-lea, monarhia tribală Merina a devenit fascinată de acești câini albi și sălbatici. Au devenit favoriții monarhiei, primind porecla de „Câinele Regal al Madagascarului”. Oamenilor de rând le era interzis să dețină un astfel de câine.
În cele din urmă, Coton de Tulear a primit statutul de câine oficial, fiind create chiar și timbre poștale în onoarea sa. În timpul anilor ’70, această comoară a insulei a ajuns și pe alte maluri, mai întâi în Franța și Belgia, iar apoi în restul lumii.
Evoluția rasei în epoca modernă
Deși originile lor sunt în Madagascar, rasa a devenit populară la nivel global datorită entuziaștilor care au început programe de reproducere în anii ’70 și ’80. La început, existau foarte puțini crescători, dar cererea a explodat în anii ’90 și 2000, pe măsură ce oamenii au descoperit acest câine vesel și plin de energie.
Pe lângă blana sa unică, pasionații caută adesea și alte trăsături distinctive, cum ar fi cele întâlnite la diverse rase de câini cu coada încolăcită din întreaga lume.
Dacă ești fascinat de rasele care și-au păstrat instinctele naturale, poți citi și câteva lucruri mai puțin cunoscute despre rasa Basenji, câinele care nu latră.
Astăzi, experții recunosc Coton de Tulear ca fiind un companion excelent, adaptabil și foarte atașat de familie. În prezent, rasa se bucură de o popularitate tot mai mare, fiind apreciată pentru temperamentul echilibrat și aspectul său inconfundabil.
Coton de Tulear a fost mult timp o raritate, făcând parte din acele rase de câini de care probabil nu ai auzit niciodată până când popularitatea sa a explodat la nivel mondial.
Legendele despre originile rasei Coton de Tulear continuă să fascineze. De fapt, totul poate părea incredibil până când ajungi să cunoști un astfel de câine. Proprietarii îți vor spune că există un sâmbure de adevăr în toate acele povești, mai ales în ceea ce privește spiritul curajos și inteligența rasei.
