Nu este întotdeauna mai bine să îți iei un câine direct din țara lui de origine? Teoretic, nimic nu este mai autentic decât un Ciobănesc German din Germania, un Ogar Italian din Italia sau un Shar-Pei din China, nu-i așa?
O perspectivă interesantă asupra modului în care utilitatea a dictat selecția raselor poate fi găsită și în istoria Ciobănescului Australian.
Ei bine, lucrurile nu sunt atât de simple. Răspunsul depinde foarte mult de rasă. În cazul câinelui Boerboel, achiziționarea unui exemplar din Africa de Sud poate fi destul de complicată, din motive care depășesc simplele dificultăți de transport.
Originile rasei Boerboel
Mai întâi, puțină istorie: Boerboel (pronunțat „bu-r-bul”) este varianta sud-africană a Mastiff-ului. Originile rasei se regăsesc chiar în numele său: „Boer” sunt descendenții coloniștilor olandezi care s-au stabilit în vârful sudic al Africii la sfârșitul anilor 1600. „Boer” înseamnă fermier, iar „boel” s-ar traduce, în sens larg, prin „câine mare”, de tip mastiff.
Fermele sud-africane au impus o selecție dură bazată pe eficiență, un proces istoric regăsit și în istoria Ciobănescului de Berna.
Înțelegerea evoluției acestor câini de pază ne oferă o perspectivă mai clară asupra originii tuturor câinilor și a selecției lor pe criterii de utilitate.
Unii dintre strămoșii rasei au sosit odată cu primii coloniști europeni. Când Jan van Riebeeck a ajuns în Africa în 1652, a adus cu el un Bullenbeisser – literal, „mușcător de tauri” – o rasă acum dispărută, despre care se crede că a stat și la baza rasei Boxer. Secole mai târziu, au fost importați unii dintre cei mai buni Bullmastiff din Marea Britanie pentru a păzi faimoasele mine de diamante. Chiar și o privire fugară asupra unui Boerboel dezvăluie influența Bullmastiff-ului: capul mare și pătrățos, structura osoasă masivă și culorile tradiționale (bej, roșcat și vătătuit/brindle).
Acești câini Bullmastiff importați în anii 1920, împreună cu exemplare de Bulldog cu picioare mai lungi aduse de britanici, au ajutat la definirea aspectului rasei Boerboel. Acești câini sunt mai robuști decât Bullmastiff-ul, dar mai puțin masivi decât Dogul de Bordeaux.
Un câine de protecție universal
În ciuda aspectului robust, Boerboel a fost crescut pentru a fi un animal incredibil de atletic. Viața în Africa de Sud era solicitantă fizic și adesea periculoasă, atât pentru oameni, cât și pentru câini. Atât Boerboel, cât și vărul său îndepărtat, Rhodesian Ridgeback, trebuiau să fie câini polivalenți. Totuși, Boerboel era în principal un câine de protecție care putea fi folosit și la vânătoare, în timp ce la Ridgeback prioritățile erau inversate.
Evident, datorită taliei sale colosale, Boerboel nu se numără printre acele rase de câini pentru apartament care se pot adapta ușor la spații restrânse.
Această nevoie de protecție împotriva prădătorilor mari este comparabilă cu istoria Ciobănescului Anatolian, un alt gigant crescut pentru a înfrunta pericolele.
Cele două rase au evoluat diferit nu din cauza sarcinilor pe care le aveau, ci din cauza oamenilor care s-au ocupat de ele. În timp ce Ridgeback-ul a fost standardizat mai rapid de către pasionații britanici, fermierii buri din Africa de Sud au fost mai concentrați pe utilizarea practică a câinelui Boerboel pentru a-și păzi fermele și familiile.
Ca orice rasă creată pentru protecție, Boerboel poate fi intolerant cu străinii. De asemenea, în mod tradițional, acești câini nu sunt foarte prietenoși cu alți câini de același sex. Din cauza îngrijorărilor privind agresivitatea, rasa a fost interzisă în unele țări, deși este renumită pentru devotamentul față de copiii din propria familie. Deoarece este un câine de o talie și o putere imense, este esențial ca acesta să fie socializat intens încă de mic. Nu este o rasă potrivită pentru un stăpân neexperimentat sau fără autoritate.
Standardizarea și recunoașterea rasei
Boerboel a fost o parte atât de firească a vieții la fermă în Africa de Sud, încât timp de secole un standard oficial a părut inutil. Câinii care supraviețuiau condițiilor dure și își făceau treaba bine ajungeau să se reproducă; ceilalți… nu. Abia la începutul anilor 1980 a început o mișcare pentru a organiza Boerboel ca o rasă oficială în Africa de Sud.
Dacă ești fascinat de acești protectori gigantici, poți descoperi și alte lucruri despre Ciobănescul Anatolian, un alt câine cu o istorie impresionantă.
Deși Boerboel a fost definit de munca la fermă, procesul de selecție amintește de evoluția rasei Border Collie, unde eficiența pe teren a dictat supraviețuirea rasei.
Popularitatea rasei a crescut rapid la nivel internațional în secolul XXI, trecând de la o rasă obscură la una recunoscută oficial de marile asociații chinologice în ultimul deceniu.
Această popularitate a avut însă și o parte negativă: unii crescători, realizând că mulți cumpărători neavizați ar plăti sume mari pentru culori „rare” sau incorecte istoric, cum ar fi negru, au început să producă astfel de câini (probabil prin încrucișări cu Labradori negri sau Mastiff Napoletan). Aceste culori neconvenționale au creat controverse în rândul cluburilor de specialitate și dispute privind puritatea rasei.
În prezent, există divergențe la nivel internațional cu privire la acceptarea culorii negre, ceea ce face ca rasa să nu fie încă recunoscută de Federația Chinologică Internațională (FCI), organizația sub egida căreia se desfășoară majoritatea expozițiilor canine din Europa, inclusiv din România.
Câinele Boerboel astăzi
Experții și cluburile dedicate rasei au poziții foarte clare: standardul oficial nu acceptă culoarea neagră, deoarece aceasta nu face parte din culorile de bază ale rasei. Culorile acceptate sunt roșcat, maro, bej, crem și varianta vătătuită (brindle).
Socializarea corectă și disciplina sunt vitale pentru un câine cu un astfel de potențial, un aspect valabil și în cazul în care preferi Ciobănescul Belgian Malinois.
Pentru a proteja integritatea rasei, multe asociații refuză înregistrarea câinilor importați dacă în pedigree-ul lor există strămoși care au produs exemplare negre.
Având în vedere că acum există crescători responsabili și etici în toată lumea, nu este necesar să mergi până în Africa de Sud pentru a găsi un exemplar sănătos și echilibrat. Dacă totuși decizi să cumperi un câine de la mare distanță, asigură-te că verifici pedigree-ul cu mare atenție. Altfel, te poți trezi cu un câine care nu poate fi înregistrat oficial sau care nu poate participa la competiții – o mare pierdere pentru o rasă atât de specială, aflată încă la început de drum în multe țări.
