Selecția atentă în procesul de reproducere
Dincolo de tratamentele curative, prevenția rămâne esențială pentru a menține inima câinelui tău sănătoasă pe termen lung.
Scriu aceste rânduri nu doar ca o persoană cu experiență în lumea câinilor de rasă, ci ca un simplu iubitor de animale care a pierdut un prieten drag. Recent, am pierdut-o pe Amber, femela mea de Doberman, care era un adevărat membru al familiei. A trăit alături de un Bulldog, două pisici și, ulterior, doi nepoți care au iubit-o enorm, iar ea îi adora. Într-o zi cumplită, s-a îmbolnăvit, iar medicul veterinar a diagnosticat-o cu o afecțiune cardiacă numită cardiomiopatie dilatativă (DCM). În ciuda tratamentului și a îngrijirii medicale, nu am putut să o salvăm. Majoritatea câinilor diagnosticați cu DCM mor în decurs de șase luni, așa cum s-a întâmplat și în cazul ei. A fost o experiență dureroasă pentru noi toți.
Despre această boală se spune adesea că „este specifică rasei”. Dar ce înseamnă asta de fapt? Poate înseamnă că, în trecut, un crescător iresponsabil a decis să dea la montă un câine sau o femelă care nu ar fi trebuit să aibă pui. Acei pui au avut la rândul lor alți pui, transmițând problema mai departe. Deși DCM poate apărea la orice câine, inclusiv la cei metiși, există anumite rase care au o predispoziție genetică, printre care și Dobermanul. Totuși, această predispoziție nu scutește crescătorul de responsabilitate.
Indiferent cât de mult s-ar amăgi un crescător că produce „câini de expoziție”, realitatea este că majoritatea exemplarelor ajung să fie animale de companie. De aceea, este esențial ca acești câini să aibă o viață sănătoasă și fericită. Se întâmplă uneori ca unii crescători să scuze anumite probleme de sănătate spunând că sunt „normale pentru rasă”? În cazul Bulldogului, standardul rasei menționează clar că acesta trebuie să dea dovadă de „stabilitate, vigoare și forță”. Această descriere nu lasă loc de interpretări; este foarte clară. Această parte a standardului trebuie să fie prioritară atât pentru arbitri, cât și pentru crescători. Obiectivul principal trebuie să fie creșterea unor câini viguroși și puternici.
Viitorul rasei depinde de fiecare crescător în parte. El este cel care ia deciziile și este de dorit să o facă etic. Nu creștem obiecte de decor, ci ființe care au dreptul la o viață activă și sănătoasă. Dacă un câine nu poate duce o viață normală, înseamnă că procesul de selecție nu a fost făcut corect. Toți câinii pot avea defecte ereditare sau predispoziții la anumite boli. Este important să le identificăm și să depunem eforturi pentru a le elimina, de dragul animalelor și al nostru.
Poate că acesta nu este un articol obișnuit despre Bulldog, dar am vrut să subliniez un aspect vital: oricine decide să dea la montă câini trebuie să o facă cu mare atenție și etică. „E ceva specific rasei” nu este un motiv valid pentru a ignora o problemă de sănătate. Această scuză nu ajută cu nimic câinele care suferă și nici stăpânii care se simt neputincioși în fața bolii. Pentru un crescător responsabil, sănătatea trebuie să fie întotdeauna pe primul loc.
Pe lângă o genetică bună, există și alte metode prin care poți prelungi viața câinelui tău oferindu-i un stil de viață echilibrat.
În final, conservarea integrității unei rase este o datorie de onoare, mai ales în cazul unor rase vulnerabile unde fiecare exemplar contează.
Standardul rasei Bulldog
