Cele mai importante trei cuvinte de care trebuie să ții cont atunci când îți dresezi câinele sunt: consecvența, răbdarea și distracția. Deși mulți dintre noi știm acest lucru, uneori uităm să le punem în practică.
Înainte de a începe, asigură-te că știi aceste lucruri esențiale despre dresajul cățelușului pentru a porni cu dreptul.
Consecvența
Atunci când vrei să înveți câinele un comportament nou, trebuie să îl răsplătești de fiecare dată. Dacă exercițiul este nou, oferă-i o recompensă imediat ce vezi că se străduiește să facă ce îi ceri. Odată ce câinele a învățat comanda, nu te mulțumi cu jumătăți de măsură. Răsplătește doar execuția corectă. Dacă greșește, nu reacționa negativ. Poți să îi spui simplu „oops” sau „nu așa”, ca să înțeleagă că nu asta ai cerut. Apoi, arată-i din nou cum să facă corect și laudă-l când reușește.
Răbdarea
Unele comenzi sunt învățate mai greu de anumiți câini. Ai răbdare! Ajută-ți câinele să înțeleagă ce vrei de la el și vei vedea că, la un moment dat, „se va aprinde beculețul”. Nu îi arăta niciodată că ești frustrat. Câinele va simți imediat starea ta, iar asta îi va provoca stres. Nici oamenii, nici câinii nu pot învăța eficient atunci când sunt stresați. Ia-ți timp, nu te grăbi și învață-l un singur lucru pe rând. Menține sesiunile de dresaj scurte și pozitive, iar la final joacă-te mereu cu el.
Distracția
Odată ce baza este pusă, te poți distra învățându-l pe cel mic un truc simpatic, precum cum înveți un câine să dea laba.
De asemenea, poți consulta o listă cu lucruri importante pe care să le înveți cățelușul pentru un început de succes.
Atât tu, cât și câinele tău ar trebui să vă bucurați de antrenamente. Este un moment excelent pentru a vă consolida relația și pentru a vă simți bine împreună. Câinii muncesc din greu ca să ne facă pe plac, așa că nu uita să le apreciezi și să le răsplătești efortul. Dacă abordezi dresajul corect, câinele va fi entuziasmat să lucreze cu tine, iar tu vei fi încântat de rezultate. Mai presus de toate, nu uita să faci totul prin joacă!
