Poate că nu ai vrut ca vărul acela problematic să vină la petrecere, dar s-a prezentat neinvitat împreună cu sora ta. În lumea creșterii câinilor, lucrurile stau cam la fel. Unele rude nu pot fi evitate. Genotipul, adică structura genetică a unui câine, implică întreaga familie extinsă.
Cercetarea pedigree-ului este un pas vital pentru viitorii proprietari, mai ales pentru părinții care vor un câine potrivit pentru copiii lor.
Experții m-au învățat că linebreeding-ul (împerecherea câinilor care au un anumit grad de rudenie) este esențial pentru a fixa trăsăturile tipice rasei și pentru a consolida caracteristicile pozitive într-un program de selecție. Pe de altă parte, outcrossing-ul (împerecherea unor câini fără legături de rudenie) este necesar periodic pentru a menține vigoarea și vitalitatea animalelor. Această metodă ar trebui aleasă pe baza fenotipului, adică a aspectului fizic al câinelui.
O selecție responsabilă și de succes prin linebreeding necesită o cunoaștere profundă a câinilor din pedigree, dar și a fraților de cuib sau a puilor acestora. Punctele forte pot fi accentuate, însă la fel se poate întâmpla și cu problemele de sănătate sau de temperament, care pot apărea pe neașteptate, ca acel văr îndepărtat și neinvitat. Învață cât mai multe despre câinii din arborele genealogic, dar studiază și frații lor. Defectele găsite la un unchi mai „rebel” sau la o nepoată pot aduce surprize neplăcute în următorul cuib dacă nu ești vigilent.
Rudele de excepție sunt cheia pentru a înțelege de ce un câine care pare obișnuit poate fi un reproducător fenomenal. În rasa Lhasa Apso, un exemplu celebru a fost un mascul care, deși nu era un exemplar de show strălucit, a lăsat o moștenire genetică incredibilă. Crescătorii săi au povestit că acesta era destul de mare, avea botul lung și nu era deloc un „campion” ca aspect. Totuși, era sănătos, robust și avea un temperament minunat, specific liniei sale. Puii lui au reflectat moștenirea genetică a familiei, nu aspectul lui individual, acesta reușind să producă numeroși campioni. Chiar și după zeci de ani, în această linie genetică mai apare uneori câte un câine cu botul lung, care se dovedește a fi un reproducător excelent.
Unii crescători cu experiență preferă împerecherile de tip unchi-nepoată sau mătușă-nepot pentru a „curăța” bazinul genetic, dublând punctele forte și scoțând la iveală calități ascunse. Această practică oferă un avantaj în planificarea cuiburilor viitoare. Informațiile scrise de mână despre caracteristicile fizice ale primilor câini dintr-o rasă sunt extrem de valoroase, deoarece oferă detalii care altfel s-ar pierde în timp.
Outcrossing-ul — împerecherea câinilor care nu par înrudiți — este important pentru a menține rezistența rasei. O infuzie de material genetic nou îmbunătățește fertilitatea, vitalitatea fizică și poate aduce îmbunătățiri necesare în structura corporală, sănătate și temperament. Totuși, într-o rasă cu un număr limitat de strămoși, actele nu spun mereu întreaga poveste. Un pedigree fără strămoși comuni în ultimele patru generații poate avea totuși un coeficient de consangvinizare ridicat la nivel de ADN. Aceasta este o informație relativ nouă care explică de ce pot apărea surprize chiar și atunci când crezi că perechea aleasă nu are nicio legătură de rudenie.
După ce ai ales exemplarul dorit pe baza istoricului familial, nu uita să consulți câteva sfaturi despre dresajul canin pentru a completa educația viitorului tău partener.
Crescătorii au la dispoziție diverse instrumente pentru a crea o linie de calitate care să îmbunătățească rasa. Unul dintre cele mai importante este cunoașterea istoriei familiei câinilor pe care îi folosim pentru reproducere.
