Când vârsta unui cățeluș se măsoară încă în săptămâni, acesta are noroc dacă ajunge mai departe de ușa casei. Însă în 1954, un pui de șase săptămâni, negru cu cafeniu, dintr-o suburbie a orașului Sydney, a parcurs peste 12.000 de kilometri cu avionul până la noua sa casă din California.
Numele lui era Sir Boomerang și era un „Sydney Silky Terrier”. Noua sa stăpână văzuse o fotografie cu un cățeluș identic pe coperta unei reviste și, firește, a trebuit să aibă unul. A aranjat ca micuțul Silky să traverseze Pacificul cu stil, fiind preluat cu entuziasm de la stewardesă, moment surprins chiar și în ziarele vremii sub titlul „Livrare urgentă: un cățeluș”.
Dacă cercetezi istoria rasei Silky Terrier, vei descoperi și mai multe povești despre călătorii internaționale și o drăgălășenie irezistibilă. Nu este tocmai începutul dur la care te-ai aștepta de la un câine crescut inițial pentru a vâna dăunători la fermele de păsări. Dar acest câine curajos, cu blană lucioasă, s-a obișnuit deja să fie definit prin ceea ce nu este.
La sfârșitul anilor ’50, când Silky Terrier a început să apară la expozițiile canine, a fost întâmpinat cu priviri mirate și câteva chicoteli. „Un Yorkie supradimensionat?” se auzea prin mulțime. Într-adevăr, Silky seamănă atât cu Yorkshire Terrier, cât și cu Terrierul Australian – dar nu este niciunul dintre aceștia. Tocmai acele trăsături care îl diferențiază sunt calitățile pe care proprietarii le consideră cele mai dragi. Sunt mici, dar nu fragili, curajoși, dar nu lătrători fără rost, și frumoși, dar fără a părea „sculptați”. Așa cum spun experții, natura sa curioasă și bucuria de a trăi îl fac un partener ideal.
Primele zile
Deși explicația cea mai simplă pentru originile rasei este că a rezultat din împerecheri planificate între Terrierul Australian și Yorkshire Terrier, moștenirea lor ar putea fi, de fapt, mult mai complexă.
Pentru a înțelege mai bine rădăcinile sale britanice, poți descoperi câteva lucruri mai puțin cunoscute despre Skye Terrier, una dintre rasele care i-au modelat aspectul.
În aceeași perioadă, în Marea Britanie, Bedlington Terrier parcurgea un drum similar, evoluând de la un vânător utilitar la un companion elegant.
Abilitățile sale native de a curăța fermele de dăunători sunt comparabile cu instinctele unui Rat Terrier, o altă rasă renumită pentru agilitatea sa.
Deși are un nume care sugerează origini de la antipozi, amatorii de rase similare pot explora și istoria Ciobănescului Australian, o rasă cu o evoluție la fel de interesantă.
Ambele rase, atât Terrierul Australian, cât și Silky, au în istoria lor un câine din Tasmania cunoscut sub numele de „terrier cu blană aspră”. Mai degrabă un tip de câine decât o rasă propriu-zisă, acesta avea o blană texturată, albastru cu cafeniu sau de culoarea nisipului. Acest mic vânător de șobolani a fost probabil încrucișat la sfârșitul anilor 1800 cu alți terrieri aduși din Marea Britanie, inclusiv Yorkshire și Skye Terrier. Încercarea de a descifra exact originile rasei din acea perioadă poate fi o provocare, deoarece în poveste apar și alte rase, precum Cairn sau Dandie Dinmont, în funcție de cine relatează faptele.
Primele standarde oficiale au apărut la începutul secolului XX, fiind un prim pas spre stabilirea identității proprii a rasei Silky. Până în anii ’20 și ’30, Silky era deja considerat un ajutor util la fermă și un animal de companie popular în Australia. Era timpul ca restul lumii să afle de el.
Călătorii lungi și celebritate
În anii ’50, rasa a început să câștige popularitate în Statele Unite datorită unor oameni care lucrau în aviație și care au adus exemplare din Australia. O familie a povestit cum, după ce a văzut un astfel de cățeluș într-un restaurant, soțul a promis să îi aducă unul cadou de Crăciun din următoarea sa călătorie la Sydney. Deși nu știau nimic despre câini la acea vreme, au avut norocul să primească un exemplar excepțional.
Popularitatea rasei în rândul celebrităților amintește de Sealyham Terrier, un alt favorit al vedetelor de la Hollywood în acea epocă.
Cățelușul lor, împreună cu alți câini importați ulterior, au pus bazele unei linii de campioni. Unul dintre puii lor a apărut pe coperta unei reviste celebre, inspirând sute de oameni să își dorească un Silky. Cererea a fost atât de mare încât oficialii companiilor aeriene glumeau, spunând că e bine că revista nu a publicat o poză cu un cangur.
Chiar și vedete de la Hollywood au început să ceară acești câini în timp ce se aflau în turnee în Australia. Nu a durat mult până când această rasă „rară” a devenit un animal de companie foarte căutat. Presa vremii nota că rareori o rasă nouă reușește să cucerească publicul atât de repede și de complet.
Formarea unei comunități
Mulți dintre cei care au devenit ulterior crescători de Silky Terrier au început ca simpli proprietari. Dorința de a găsi alți posesori de Silky i-a condus către expoziții canine și, ulterior, către creșterea rasei.
Dacă ești atras de terrieri cu un temperament ceva mai calm, poți cunoaște și Terrierul Ceh, un câine deosebit de echilibrat și inteligent.
În 1955, un grup de pasionați s-a reunit pentru a forma primul club oficial al rasei. Pe măsură ce rasa a fost recunoscută oficial de autoritățile chinologice, numele a fost scurtat la „Silky Terrier”. Până în 1958, sute de exemplare fuseseră deja importate din Australia, iar în 1959 rasa a fost recunoscută oficial la nivel internațional.
O prezență distinctă
La început, Silky era o apariție total străină pentru majoritatea oamenilor. Crescătorii își amintesc cum trebuiau să explice constant diferențele față de Yorkie. Această educație continuă și astăzi. Experții subliniază că Silky are mai multe în comun cu Terrierul Australian decât cu Yorkshire Terrier-ul, cu excepția blănii, care seamănă cu cea a celui din urmă.
Curajul său în fața pericolelor este remarcabil pentru un câine de talia sa, fiind o trăsătură de spirit întâlnită la vânători mult mai mari, precum Rhodesian Ridgeback.
Această textură fină a blănii este o trăsătură rară, întâlnită și la alte rase elegante precum Maltese.
Spre deosebire de Terrierul Australian, Silky are o blană dreaptă, simplă (fără subpăr), lucioasă și cu o textură mătăsoasă. Totuși, spre deosebire de Yorkie, blana unui Silky nu ar trebui să atingă podeaua. Dacă textura este corectă, nu este greu de îngrijit, fiind foarte asemănătoare cu părul uman.
Mulți stăpâni povestesc că s-au îndrăgostit de această rasă în momentul în care au atins blana câinelui – fină, răcoroasă și mătăsoasă, exact așa cum îi spune și numele.
Silky Terrier astăzi și mâine
De-a lungul deceniilor, rasa s-a stabilizat. Dacă în anii ’70 într-un cuib puteau apărea pui care semănau mai mult cu un Yorkie sau cu un Terrier Australian, astăzi exemplarele sunt foarte omogene ca aspect.
Evoluția selecției pentru aspectul estetic și succesul în ringul de prezentare a fost o etapă definitorie și în istoria rasei Bull Terrier.
Dacă ești în căutarea unui însoțitor de dimensiuni reduse dar activ, poți să faci cunoștință cu Border Terrier, un alt câine mic cu o personalitate uriașă.
Deși la început arbitrii de la concursuri nu îi luau în serios, Silky Terrier și-a câștigat respectul în ringul de prezentare. În prezent, rasa ocupă o poziție stabilă în topul preferințelor, fiind apreciată de cei care își doresc un câine de talie mică, dar activ.
Prin educație și selecție atentă, crescătorii au reușit să evite tendința de a transforma Silky într-un câine „de poșetă”. Acești câini sunt un pic mai mari și foarte energici. Este greu să îi ții nemișcați prea mult timp; chiar și atunci când sunt transportați într-un coș pe bicicletă, ei tind să sară și să exploreze tot ce e în jur.
Deși are dimensiuni reduse, dorința sa de a învăța și energia debordantă sunt calități pe care le întâlnim adesea la rase de lucru precum Border Collie.
Comportamentul lor este ilustrarea perfectă a spiritului acestui câine mic dintr-o țară mare: nu are de gând să stea liniștit, ci vrea să se bucure de fiecare experiență și să arate lumii întregi că este prezent.
