Oricine își dorește să fie un crescător adevărat, nu doar un simplu „producător” de căței, trebuie să înțeleagă mai întâi nuanțele tipicității corecte, respectând „rețeta” oferită de standardul rasei.
Procesul de selecție a exemplarelor necesită ochi format; află cum să evaluezi un câine pentru a identifica punctele forte ale fiecărui exemplar.
Pentru a clădi o bază solidă, consultă aceste 5 sfaturi esențiale pentru creșterea responsabilă a câinilor care te vor ghida în primii pași.
Înainte de a porni pe acest drum, este esențial să înțelegi ce presupune un cuib de căței și responsabilitățile care vin odată cu acesta.
Dar ce înseamnă, mai exact, tipicitatea? În general, când vorbim despre câini de rasă, tipicitatea se referă la acele trăsături fizice și caracteristici care definesc rasa respectivă – cele care fac ca un Golden Retriever să fie un Golden Retriever, de exemplu, și nu un Flat-Coated Retriever. Altfel spus, într-un sens general, orice Golden arată ca un Golden. Tipicitatea este cea care permite aproape oricui să se uite la un câine dintr-o rasă populară și să știe imediat despre ce rasă este vorba.
Totuși, această definiție nu este întotdeauna ceea ce au în vedere pasionații de câini atunci când vorbesc despre tipicitate. Unii se referă la diferențele dintre exemplarele individuale de Golden. Alții pot face referire la caracteristicile unice ale unei anumite linii de sânge, cum ar fi: „Acesta pare un Golden de tip englezesc”.
Este destul de ușor să deosebești un Golden de un Ciobănesc German. Dacă stai să te gândești, este aproape la fel de ușor să deosebești un Golden de un altul; există cu siguranță diferențe între indivizi. Această diferență între exemplare este, probabil, lucrul la care se gândesc mulți atunci când vorbesc despre „tip”. Folosirea aceluiași cuvânt pentru două lucruri diferite poate crea confuzie. Pentru a clarifica situația, ar fi mai simplu să folosim termenul „tipicitate” când ne referim la rase diferite și „stil” atunci când vorbim despre diferențele din cadrul aceleiași rase.
Un crescător serios poate avea ca obiectiv dezvoltarea unui stil care să devină marca înregistrată a canisei sale. De exemplu, respectând mereu cerințele standardului rasei, un crescător poate selecta în timp câini care să fixeze o anumită structură a capului. Pe măsură ce câinii cu această structură sunt folosiți repetat în programul de reproducere, acel tip de cap va deveni o trăsătură a liniei respective. Un crescător experimentat ar putea privi capul unui câine și ar putea ghici corect că acel animal provine din liniile respectivei canise. Această variație de la un crescător la altul este în regulă, atât timp cât se încadrează în limitele standardului rasei.
Anumite variații de stil sunt benefice pentru o rasă. Existența lor înseamnă că sunt folosite mai multe linii de sânge diferite, ceea ce ajută la menținerea sănătății genetice a rasei. Totuși, prea multă variație poate duce la pierderea tipicității. În cazuri extreme, variația excesivă poate însemna sfârșitul unei rase așa cum o cunoaștem sau apariția unei rase noi – așa cum s-a întâmplat cu Cockerii Spaniel la începutul secolului trecut, rezultând două rase distincte: Cockerul Spaniel American și Cockerul Spaniel Englez.
Odată ce puii apar, este crucial să știi cum să răspunzi cererilor pentru pui pentru a le asigura un viitor în cămine potrivite.
Trebuie să ne amintim mereu că scopul suprem al unui crescător bun este să îmbunătățească rasa, respectând standardul de perfecțiune al acesteia.
