Modelul merle este unul dintre cele mai fascinante tipuri de colorit din lumea canină, atât prin aspectul său, cât și prin genetica din spate. Cunoscut uneori și sub numele de „dapple” (pestriț), merle se caracterizează prin pete neregulate de culoare pe un fundal mai deschis al aceluiași pigment – de exemplu, pete negre pe un fond gri (numit blue merle) sau pete maro pe un fond cafeniu (red merle). De multe ori, câinii cu acest model au ochi albaștri sau parțial albaștri.
Această varietate cromatică a petelor este la fel de fascinantă ca cea a dalmațienilor și a petelor lor unice.
Deși este o culoare frumoasă și unică, aceasta poate fi asociată cu probleme de sănătate, în special surditatea și orbirea. Informarea este esențială pentru o creștere responsabilă; experții nu recomandă sub nicio formă împerecherea a doi câini merle între ei.
Există mai multe rase de câini unde acest model este întâlnit frecvent și acceptat, printre care:
- Ciobănesc Australian
- Ciobănesc American Miniaturale
- Collie
- Shetland Sheepdog (Sheltie)
- Teckel (Dachshund)
- Cardigan Welsh Corgi
- Ciobănesc de Pirinei
- Marele Danez (Dog German)
- Mudi
- Catahoula Leopard Dog
- Chihuahua
- Border Collie
- Pomeranian
Cercetările arată că gena responsabilă pentru modelul merle este aceeași la toate rasele. Acest lucru indică faptul că este o mutație veche, care a apărut înainte de formarea raselor moderne de câini, nefiind o mutație care să fi apărut independent în locuri diferite.
Ce genă produce modelul merle?
Culoarea merle ține de genetica de bază, unde există o trăsătură dominantă și una recesivă. Gena merle (notată cu M) este semi-dominantă. Asta înseamnă că este nevoie de o singură copie a genei M pentru a produce acest model. Astfel, orice câine merle are o copie a genei merle (M) și o copie a genei non-merle (m). Genotipul său este Mm, în timp ce un câine care nu este merle are genotipul mm.
Deși exemplarele double merle sunt predominant albe, acestea nu trebuie confundate cu câinii albinoși, deoarece mecanismul genetic al lipsei de pigment este complet diferit.
Mutația a fost identificată de cercetători în anul 2006 și se află în gena numită SILV (sau PMEL17).
Dar ce se întâmplă cu câinii care au două gene merle (MM)? Aceștia sunt numiți „double merle” și nu arată ca un câine merle obișnuit. De regulă, au mult mai mult alb pe corp – unii pot fi aproape complet albi. Petele colorate sunt mult mai mici, iar culoarea de fundal este predominant albă.
Ce probleme de sănătate pot apărea?
Modelul merle poate aduce o serie de probleme de sănătate. Cea mai frecventă este pierderea auzului la una sau la ambele urechi. Chiar și o singură genă M crește ușor riscul de surditate, deși șansele ca un câine Mm să fie surd complet sunt sub 1%. În schimb, prezența a două gene M (double merle) crește enorm riscul de surditate, în funcție de rasă. De exemplu, studiile arată că aproximativ 56% din exemplarele MM de Ciobănesc Australian și până la 85% din alte rase cu genotip MM sunt surde de ambele urechi.
Înțelegerea modului în care văd câinii în culori este esențială pentru a recunoaște semnele timpurii ale deficiențelor vizuale asociate cu gena merle.
Câinii „double merle” suferă adesea și de microftalmie, o afecțiune în care ochii sunt anormal de mici și, de multe ori, nefuncționali. De asemenea, pot avea pupile cu forme anormale.
Cercetătorii nu știu încă exact de ce apar aceste probleme, dar se crede că mutația merle afectează melanocitele. Acestea sunt celulele care produc pigmentul (melanina) și se găsesc nu doar în piele, ci și în ochi, în urechea internă, în oase și chiar în inimă.
Din acest motiv, este esențial să eviți împerecherea a doi câini merle. Deoarece ambii părinți au genotipul Mm, statistic, un sfert dintre pui vor fi „double merle” (MM), fiind expuși riscurilor grave de sănătate menționate.
Cum te ajută testele ADN
Deși nu toți câinii „double merle” au probleme de vedere sau de auz, este mai bine să nu riști. Pare simplu: nu împerechea doi câini merle. Totuși, problema este că modelul merle nu este întotdeauna vizibil. Există variante numite „merle ascuns” sau „merle criptic”.
Dacă ești un crescător pasionat, este util să aprofundezi și noțiunea de penetranță incompletă pentru a înțelege cum se manifestă genele dominante.
În cazul merle-ului ascuns, modelul este mascat de alte gene. De exemplu, un câine care ar trebui să fie merle dar are și gene pentru culoarea crem sau roșu deschis ar putea să nu prezinte nicio pată vizibilă, deoarece mutația merle afectează doar pigmentul închis. În cazul merle-ului criptic, petele sunt atât de mici încât pot trece neobservate. Totuși, acești câini poartă gena M și pot transmite trăsătura puilor.
De aceea, este esențial să faci un test ADN înainte de a decide să dai la montă un câine dintr-o rasă unde există acest model. Testul îți va spune exact dacă animalul tău are zero, una sau două gene M.
De ce unii câini au mai multe pete decât alții?
Poate ai observat că unii câini au modelul merle doar pe față, în timp ce alții au pete pe tot corpul. Există o explicație științifică și pentru asta. Gena SILV este responsabilă pentru crearea unei structuri care „fixează” pigmentul. La un câine normal, această structură este completă. La un câine merle, structura are mici „găuri” prin care granulele de pigment scapă, lăsând în urmă o culoare decolorată.
Dincolo de pigmentare, cercetătorii au descifrat și cum se moștenește tipul blănii la diferite rase, procesul fiind guvernat de reguli genetice similare.
Totuși, această mutație genetică nu este foarte stabilă. Pe măsură ce embrionul se dezvoltă, mutația se poate micșora în anumite celule. Dacă se micșorează suficient, celulele respective vor produce o blană normal colorată. Astfel, câinele devine un „mozaic” de zone decolorate și zone cu pigment normal.
Modelul merle rămâne unul dintre cele mai complexe și fascinante aspecte ale geneticii canine. Deși este extrem de frumos, necesită o atenție sporită din partea crescătorilor pentru a asigura sănătatea viitoarelor generații de căței.
