Surditatea ereditară la câini este adesea legată de pigmentul alb al blănii.
Pentru a înțelege cum funcționează transmiterea trăsăturilor de bază, este util să consulți noțiunile despre genetica canină.
Această caracteristică este controlată de locusul piebald de pe cromozomul 20 și de locusul merle de pe cromozomul 10. Este o trăsătură complexă, iar studiile anterioare nu au reușit să identifice exact mecanismul de moștenire sau mutațiile genetice care stau la baza acesteia.
Datorită sprijinului oferit de diverse asociații și fundații chinologice, experții au beneficiat de finanțare pentru a studia această afecțiune. Cercetările s-au concentrat pe înțelegerea surdității ereditare și pe studii genomice realizate pe rase specifice, precum Setterul Englez.
Cercetătorii de la Universitatea de Stat din Louisiana au realizat un studiu de asociere la nivel de genom pe mostre de ADN de la 502 exemplare din rasele Dalmatian, Australian Cattle Dog și Setter Englez, pentru a căuta genele asociate cu surditatea ereditară.
Rezultatele publicate în revistele de specialitate au scos la iveală o singură mutație genetică asociată semnificativ cu surditatea. Aceasta a fost identificată doar atunci când analiza s-a limitat la compararea câinilor din rasa Australian Cattle Dog care sufereau de surditate bilaterală cu cei care aveau auzul normal.
Alte paisprezece mutații au sugerat o posibilă legătură cu surditatea, însă fiecare mutație potențială era specifică doar uneia dintre cele trei rase studiate. Mai mult, niciuna dintre aceste mutații nu se afla pe cromozomul care conține locusul piebald. Aceste descoperiri confirmă faptul că surditatea congenitală asociată cu pigmentul este o trăsătură complexă, care poate fi influențată și de alți factori epigenetici.
Pentru a ajuta la găsirea „acului în carul cu fân”, echipa de cercetare a apelat la inteligența artificială. Au utilizat baze de date cu acces liber care analizează interacțiunile dintre proteine. Aceste baze de date conțin informații despre interacțiunile fizice și funcționale a milioane de proteine găsite în mii de organisme diferite.
Folosind aceste date, cercetătorii au restrâns lista genelor care ar putea fi asociate cu surditatea, concentrându-se pe structurile legate de auz sau pigment. Aceștia au identificat puțin peste 100 de gene care ar putea avea o legătură cu pierderea auzului, oferind astfel ținte clare pentru continuarea cercetărilor.
Aceste studii demonstrează că surditatea ereditară la câini, deși este legată de culoarea albă a blănii, este o trăsătură foarte complexă, influențată de factori multipli. Mutațiile genetice care provoacă surditatea pot fi unice pentru fiecare rasă în parte, ceea ce face ca înțelegerea completă a acestui mecanism să fie o adevărată provocare pentru specialiști.
În final, pentru a asigura sănătatea viitoarelor generații, este esențial să înțelegi cum să crești câini cu viziune și responsabilitate prin testare riguroasă.
Un alt aspect crucial în selecție este menținerea unui status „Clear by Parentage” pentru a garanta sănătatea puilor.
Referințe:
- Hayward, J. J., Kelly-Smith, M., Boyko, A. R., Burmeister, L., De Risio, L., Mellersh, C., Freeman, J., & Strain, G. M. (2020). A genome-wide association study of deafness in three canine breeds. PLOS ONE, 15(5), e0232900.
- Kelly-Smith, M., & Strain, G. M. (2020). STRING Data Mining of GWAS Data in Canine Hereditary Pigment-Associated Deafness. Veterinary and Animal Science, 100118.
