A trecut aproape un deceniu de când o crescătoare de Rhodesian Ridgeback a trecut prin cea mai grea experiență din cariera sa.
În astfel de cazuri critice, tratamentul cu plasmă poate fi o soluție salvatoare pentru puii sever debilitați de boală.
Fără niciun avertisment, puii ei de doar cinci săptămâni și jumătate au început să dea semne de letargie. Apoi au apărut diareea și voma. Un test rapid făcut de medicul veterinar a confirmat diagnosticul crunt: parvoviroză, o boală extrem de contagioasă care este, de cele mai multe ori, fatală pentru puii mici.
Toți cei 12 cățeluși au fost internați la terapie intensivă în două clinici veterinare, unde au primit îngrijire non-stop, inclusiv perfuzii pentru hidratare și medicamente, plus tuburi de hrănire pentru a primi nutrienții necesari.
După aproape o lună de carantină, „puii mei, odinioară grași și sănătoși, ajunseseră piele și os”, își amintește crescătoarea. „S-a ajuns în punctul în care venele lor nu mai suportau perfuziile. Mergeam de două ori pe zi la fiecare clinică să îi văd, să îi țin în brațe când puteam și să iau acele decizii groaznice pentru cei care sufereau prea mult.”
După o perioadă descrisă ca „un roller-coaster între pragul morții și recuperare”, doar șapte pui din cei 12 au supraviețuit.
Măsurile de biosecuritate ajută la prevenirea bolilor
La fel ca în cazul acestei experiențe tragice cu parvoviroza, pandemia de COVID-19 ne-a făcut pe toți mult mai conștienți de rapiditatea cu care se pot transmite bolile infecțioase. Desigur, cele două boli nu au legătură: oamenii nu pot lua parvoviroză, iar câinii nu se îmbolnăvesc de acest tip de coronavirus. Însă ambele sunt extrem de contagioase și ambele necesită atenție sporită la modul în care contactul social și spațiile publice le pot răspândi, mai ales către cei mai vulnerabili.
Din acest punct de vedere, crescătorii de câini — și precauțiile pe care aceștia le iau pentru a evita boli precum parvoviroza — ne oferă lecții valoroase despre cum vigilența poate salva vieți.
Puii capătă imunitate la boli atunci când sug primul lapte al mamei, numit colostru, care este bogat în anticorpi. Ulterior, când puii primesc primele vaccinuri, corpul lor începe să își dezvolte proprii anticorpi pentru a lupta cu bolile.
Dar există o perioadă critică — după ce imunitatea de la mamă scade și înainte ca prima serie de vaccinuri să își facă efectul — când puii sunt cei mai expuși. În acest interval, mulți crescători aplică măsuri de biosecuritate care seamănă mult cu regulile de igienă pe care am învățat să le respectăm în ultimii ani.
O crescătoare cu experiență își amintește de începutul anilor ’80, când parvoviroza făcea ravagii. La clinica veterinară unde lucra atunci, secția de izolare era mereu plină de câini bolnavi.
Când se întorcea de la muncă, se dezbrăca înainte de a intra în casă și își dezinfecta încălțămintea cu o soluție de clor și apă. „În acele zile, evitam alți câini și nu scoteam puii la plimbare până nu erau complet vaccinați și protejați.”
Deși astăzi parvoviroza este sub control în multe zone, crescătorii responsabili știu că boala poate apărea oricând și fac tot posibilul pentru a nu aduce microbi periculoși în casă.
„Când avem un cuib de pui, încercăm să îi izolăm de orice contact biologic extern”, explică un alt crescător. „Mama este singurul câine care are voie să intre în camera lor.”
Dacă pleacă de acasă și intră în contact cu alți câini, crescătorii au un ritual strict la întoarcere: „Lăsăm încălțămintea în garaj, punem hainele direct în mașina de spălat și ne spălăm bine pe mâini și pe față înainte de a pune mâna pe pui sau pe mama lor.”
Orice material textil folosit în țarcul puilor este spălat cu clor. De asemenea, stocurile de dezinfectanți și șervețele antibacteriene sunt o normalitate în casa unui crescător, fiind esențiale pentru igiena zilnică.
Pentru a evita bolile, mulți crescători evită locurile aglomerate cu mulți câini, cum ar fi parcurile, pet-shop-urile sau expozițiile canine, atunci când au pui mici. De asemenea, ei îi întreabă pe potențialii vizitatori dacă au fost recent în astfel de locuri. Alții elimină riscul complet și nu permit vizitele străinilor până când puii nu sunt mai mari, bazându-se pe prieteni apropiați pentru socializarea timpurie a cățeilor.
„Nu las pe nimeni să vadă puii până în ziua în care pleacă spre noua lor casă. Aceea este singura zi în care altcineva în afară de familie interacționează cu ei”, spune un crescător de Dogo Argentino, care folosește și încălțăminte specială, purtată doar în camera puilor.
Pentru a potoli curiozitatea viitorilor stăpâni, acesta trimite poze și filmări constant. Totuși, majoritatea crescătorilor serioși nu promit un anumit pui unui cumpărător de la început, ci așteaptă până la vârsta de aproximativ opt săptămâni pentru a evalua corect temperamentul și sănătatea fiecăruia.
Crescătorii trebuie să fie pregătiți pentru orice
În creșterea câinilor, neprevăzutul este la ordinea zilei. Crescătoarea care și-a pierdut aproape jumătate din cuib din cauza parvovirozei s-a întrebat mult timp cum s-au infectat puii, deși respectase toate regulile de igienă.
„Probabil nu voi afla niciodată sigur”, spune ea. Însă un vecin i-a povestit că, înainte ca puii să se îmbolnăvească, cineva trecuse pe stradă cu un cățel de la adăpost care părea vizibil bolnav. „În acea perioadă aveam o problemă mare cu muștele. Nu puteai deschide ușa fără să intre zeci de muște în casă.” Teoria ei? Poate că muștele au purtat virusul de la excrementele câinelui bolnav de pe stradă direct în casa ei, sau cineva l-a adus pe haine.
Din cei șapte pui supraviețuitori, mulți au ajuns campioni în competiții canine. Însă i-au luat cinci ani crescătoarei până să aibă curajul să mai scoată un cuib de pui. „Eram îngrozită. Am limitat vizitatorii la doar câțiva oameni de încredere până când puii au făcut primul vaccin la șase săptămâni și jumătate. Mai aveam puțin și îi stropeam pe oameni cu clor înainte să intre în casă.”
Înțelegând aceste eforturi, putem aprecia cu adevărat rolul esențial al crescătorilor în protejarea vieții și sănătății animalelor noastre de companie.
Pentru aprofundarea subiectului, puteți parcurge și lista noastră de întrebări frecvente despre sănătatea puilor pentru a fi pregătiți în fața oricărei provocări.
Lecția pe care o putem învăța, fie că vrem să ne protejăm câinii sau pe noi înșine? Fii vigilent, gândește-te la riscurile de expunere, evită locurile foarte aglomerate și — pentru că uneori lucrurile nu depind de noi — pregătește-te pentru ce e mai rău, dar speră mereu la ce e mai bine.
