Ai băut vreodată o băutură fierbinte prea repede sau ai înghițit o pastilă și ai simțit că ți-a rămas blocată în gât? Dacă da, atunci îți poți imagina cum este să ai esofagită (adică inflamarea esofagului). Când mănânci, alimentele se amestecă cu saliva și trec prin esofag în drum spre stomac. Esofagita apare atunci când acest canal alimentar este inflamat.
Dacă durerea la înghițire persistă, există riscul să apară deshidratarea la câini, deoarece animalul va evita să bea apă.
Deseori, disconfortul cauzat de inflamație poate fi confundat cu o durere a gâtului la câini, o problemă care necesită atenție medicală imediată.
Esofagita la câini are multe cauze, cum ar fi mestecarea unor obiecte străine (jucării sau bețe) sau ingerarea unor substanțe chimice ori medicamente care irită mucoasa esofagului. Dacă observi la câinele tău semne ale acestei afecțiuni, mergi la medicul veterinar pentru a confirma diagnosticul și pentru a stabili tratamentul potrivit.
Cauzele esofagitei
Esofagita la câini poate fi o afecțiune acută, cauzată de un eveniment recent, cum ar fi înghițirea unui obiect străin. De asemenea, poate fi o afecțiune cronică, rezultată din refluxul acidului gastric din stomac înapoi în esofag. Există trei moduri în care esofagul se poate inflama: prin deteriorare chimică, termică sau mecanică.
În unele cazuri, iritația esofagului poate fi însoțită de alte probleme digestive, cum ar fi diareea la câini.
Deși esofagita afectează tractul superior, este important să cunoști și alte urgențe digestive precum torsiunea gastrică la câini, care poate fi fatală fără intervenție.
Uneori, proprietarii le dau câinilor apă oxigenată pentru a provoca voma dacă aceștia au mâncat ceva periculos. Veterinari avertizează că acest lucru poate irita puternic esofagul. Alte cauze chimice includ anumite antibiotice orale, cum ar fi tetraciclina și doxiciclina, care pot fi iritante. Chiar și unele medicamente antiinflamatoare pot duce la inflamație.
O altă cauză chimică frecventă este anestezia. Atunci când animalele sunt sub anestezie generală, adesea sunt așezate pe spate, iar în această poziție poate apărea refluxul gastric din stomac în esofag.
Consumul unor alimente prea fierbinți poate duce la deteriorarea termică a celulelor care căptușesc esofagul. În cele din urmă, deteriorarea mecanică se poate produce prin înghițirea a ceva dur sau ascuțit, cum ar fi un băț.
Semne ale problemelor esofagiene la câini
Uneori, esofagita este o problemă silențioasă, dar alteori are simptome pe care oamenii nu le asociază imediat cu această afecțiune. Simptomele includ salivarea excesivă, tusea, linsul constant, voma, întinderea gâtului sau refuzul hranei. Pe lângă aceste semne, veterinarul va analiza istoricul câinelui tău, punând întrebări precum:
Monitorizează cu atenție animalul, deoarece prezența unor semne precum sânge în scaunul câinelui poate indica o problemă gastrointestinală generalizată.
- A fost sub anestezie generală recent?
- Ce medicamente ia în prezent?
- A vomitat sau a regurgitat recent?
- A mestecat sau a înghițit un obiect străin?
- Și-a lins labele după ce a intrat în contact cu o soluție de curățare puternică?
- Linge sau înghite excesiv?
- Face parte dintr-o rasă predispusă la probleme esofagiene?
Orice câine poate face esofagită, mai ales dacă a fost sub anestezie sau dacă are obiceiul să roadă tot ce prinde. Totuși, rasele brahicefalice (cu botul turtit), cum ar fi Pug-ul, Bulldogul, Bulldogul Francez și Pechinezul, sunt mai predispuse la reflux gastric și esofagită. Acești câini depun un efort suplimentar pentru a respira prin nările mici, ceea ce crește presiunea în piept și poate împinge acidul gastric înapoi în esofag.
Diagnosticarea esofagitei la câini
De obicei, esofagita nu se vede la radiografiile de rutină sau la analizele de sânge. Veterinarul va face aceste teste pentru a exclude alte probleme, cum ar fi un ulcer esofagian, o masă sau o tumoare. De asemenea, poate recomanda radiografii cu substanță de contrast, unde câinele primește hrană care conține o substanță specială pentru a vedea dacă esofagul funcționează normal.
De asemenea, este important să se excludă afecțiuni ale segmentelor inferioare ale sistemului digestiv, cum este colita la câini.
În cazurile în care câinele a ingerat obiecte solide, medicul va verifica și dacă există riscul de ocluzie intestinală la câini, o condiție mult mai severă.
O metodă eficientă este fluoroscopia, un fel de radiografie în mișcare. Câinele este treaz, iar medicul poate urmări cum trece mâncarea prin esofag. Acest test permite observarea pereților esofagului și dacă interiorul acestuia este îngustat.
Diagnosticul se pune adesea pe baza semnelor clinice. De exemplu, câinele tău ar putea părea inconfortabil într-o anumită poziție sau ar putea scoate sunete de durere când înghite. Un alt semn este reticența de a mânca, deși pare să îi fie foame. Dacă aceste semne sunt prezente, veterinarul poate recomanda teste imagistice detaliate.
Unul dintre aceste teste este esofagoscopia, care presupune introducerea unui tub subțire cu o cameră video prin gură până în esofag. Un esofag inflamat arată roșu, umflat și sângerează ușor la atingere. Dacă esofagita nu este tratată, poate duce la îngustarea esofagului, făcând trecerea alimentelor spre stomac foarte dificilă.
Tratament și recuperare
Există două clase principale de medicamente pentru tratarea esofagitei: antagoniștii de histamină și inhibitorii pompei de protoni (IPP). Antagoniștii de histamină funcționează prin blocarea unei părți din producția de acid gastric. Câinii cu un caz acut de esofagită, care ling aerul în mod repetat sau își întind gâtul după ce au vomitat, au nevoie de un tratament care să acționeze rapid.
Dacă observi schimbări în tranzitul intestinal în timpul dietei de recuperare, citește mai multe despre constipația la câini pentru a interveni la timp.
Pe durata recuperării, este recomandat să treci animalul pe cea mai bună hrană pentru câinii cu stomac sensibil pentru a reduce efortul digestiv.
În schimb, dacă un câine are o tulburare de reflux gastric cronică, se recomandă de obicei un inhibitor al pompei de protoni, deoarece aceste medicamente sunt mult mai eficiente în protejarea împotriva daunelor cauzate de acid pe termen lung. Totuși, acestea nu ajută imediat într-o situație acută, deoarece au nevoie de timp pentru a deveni eficiente.
O altă opțiune de tratament pentru cazurile severe este un protector al mucoasei, cum este sucralfatul. Acesta se administrează sub formă lichidă și „îmbracă” pereții esofagului. Un aspect important este că acest medicament trebuie administrat la o oră diferită față de alte medicamente, deoarece le poate bloca absorbția.
Prognosticul pentru cazurile ușoare și moderate de esofagită este, de obicei, bun. Așadar, dacă observi schimbări în apetitul câinelui tău, dacă are dificultăți la înghițire sau tinde să regurgiteze după masă, consultă cât mai repede medicul veterinar.
Acest articol are doar scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului veterinar. Situațiile individuale pot varia, de aceea îți recomandăm să ceri întotdeauna opinia unui specialist calificat pentru sănătatea animalului tău de companie.
