I-am simțit mirosul înainte să o văd; aducea a groapă de gunoi într-o zi toridă de vară, cu peste 30 de grade la umbră.
Această conexiune instantanee este primul pas pentru a crea o legătură strânsă cu noul tău cățeluș.
O pată zbârlită de blană gri cu alb a alergat pe hol direct în brațele mele. M-am îndrăgostit pe loc, indiferent de ce îmi spunea nasul.
Acest cățeluș, mai drăguț decât un ursuleț de pluș, se furișase în biroul prietenului meu când acesta a deschis ușa să plece acasă. S-a oferit să o ia el pentru că „iubita mea se pricepe la câini” și a adus-o direct la mine în apartament.
Pe lângă faptul că era murdară, cățelușa era slabă și nu avea zgardă, medalion sau orice alt semn de identificare. Așa că am păstrat-o. Fiind la început de drum, cu primul meu job „adevărat” și primul meu apartament, eram încântată să am primul meu animal de companie de care să fiu responsabilă singură. Din cauza aspectului ei ciufulit, am numit-o „Mopsy”.
Familia mea a avut mereu câini și alte animale – pisici, hamsteri, pești, un ponei și chiar rațe. Ne-am petrecut copilăria la țară, unde animalele alergau libere, iar mama se ocupa de hrănirea și îngrijirea lor. Eu îi învățam trucuri – cum să stea pe un scaun sau diverse giumbușlucuri – dar mai aveam multe de învățat despre ce înseamnă cu adevărat să ai un câine pe cont propriu.
Cum am învățat ce înseamnă responsabilitatea
Când am fost rugată să scriu despre „ce înseamnă pentru mine să fii un stăpân responsabil”, m-am gândit că cel mai bine ar fi să povestesc despre perioada în care nu eram unul.
Este util să înțelegi și ce înseamnă să fii un stăpân responsabil din perspectiva unui medic veterinar pentru a asigura sănătatea animalului tău.
În dimineața de după sosirea lui Mopsy, am lăsat-o liberă în apartament și am plecat la muncă. Când m-am întors, am găsit jaluzelele roase, covorul murdar și o cățelușă care lătra entuziasmată și voia să mă pupe. „Designul interior” creativ a continuat zilnic. Când un coleg mi-a sugerat să folosesc o cușcă specială de interior (un crate), am fost îngrozită. Nici nu voiam să aud! Micuța Mopsy suferise destul pe străzi, nu aveam de gând să o închid într-o „cușcă”.
Și libertatea includea și plimbările cu mașina. Lui Mopsy îi plăcea la nebunie să meargă cu mașina – mereu liberă – sărind de pe scaunul din față pe cel din spate. Când o lăsam singură în mașină cât fugeam repede până la magazin, se distra terorizând trecătorii: se ascundea la picioare și, când cineva trecea pe lângă mașină, sărea brusc pe parbriz lătrând ca scoasă din minți. Nimic nu o făcea mai fericită decât țipetele de spaimă ale oamenilor. Când se plictisea, își exersa atacurile de „gherilă” la fereastra apartamentului, să vadă cum reacționează vecinii.
În ciuda personalității ei vulcanice, Mopsy era adorabilă. Atrăgea atenția tuturor și profita din plin de asta.
Învățarea să își facă nevoile afară a fost o luptă, pentru că nu aveam un plan sau un program clar. În schimb, dresajul pentru trucuri a mers ca uns. A învățat tot ce am învățat-o, de la „dă lăbuța” la „fă pe moarta”. Ce nu am învățat-o, însă, au fost bunele maniere – și nici nu am dus-o la un curs de dresaj unde să învețe să meargă în lesă, să nu sară pe oameni sau să își controleze lătratul.
Când eu și prietenul meu ne-am căsătorit un an mai târziu și m-am mutat, garanția pentru apartament a rămas la proprietar pentru a acoperi daunele.
La scurt timp după nuntă, am decis să ne luăm un câine de rasă pe care să îl pot dresa pentru competiții. Am ales un Bearded Collie, o rasă care ni s-a părut că arată exact ca o Mopsy mai mare. Am găsit un crescător grozav care ne-a ghidat și mi-a deschis ochii cu privire la modul corect de a educa un cățeluș. Eu și familia mea am adorat-o pe Mopsy, dar dacă ar fi avut un stăpân mai puțin răbdător, probabil ar fi ajuns din nou pe străzi sau într-un adăpost din cauza comportamentului ei distructiv.
Importanța dresajului și a regulilor
Iată ce am învățat pe calea cea grea despre ce înseamnă să fii un stăpân responsabil:
Înainte de a începe educația propriu-zisă, există câteva reguli esențiale pentru orice stăpân de câini care pun bazele unei conviețuiri armonioase.
Obișnuiește-ți cățelușul cu cușca de interior (crate)
Cuștile de interior nu sunt închisori. Câinii sunt animale care caută instinctiv un bârlog și se bucură să aibă un spațiu privat, doar al lor. Acestea îi mențin în siguranță, îi feresc de boacăne și îți protejează casa. De asemenea, reprezintă cea mai rapidă metodă de a-i învăța să fie curați în casă, deoarece câinilor nu le place să își murdărească locul unde dorm. Cușca este și cel mai sigur loc în care câinele poate sta în mașină, protejându-l în caz de accident și prevenind distragerea atenției șoferului.
Pregătește-ți casa pentru un cățeluș
Orice obiect pe care cățelușul nu ar trebui să îl roadă sau să îl ia în gură trebuie pus bine sau mutat într-un loc inaccesibil. Coboară la nivelul ochilor lui să vezi ce vede el – și elimină orice tentație periculoasă. Limitează-i accesul în toată casa și supraveghează-l mereu. Când nu poți fi cu ochii pe el, cățelușul ar trebui să stea în cușca lui sau într-o zonă restricționată și sigură.
Identificarea și siguranța (lesa și gardul)
Nu am aflat niciodată de unde venea Mopsy. Fie s-a născut pe stradă, fie a avut o casă unde cineva nu a ținut-o în lesă sau într-o curte împrejmuită. Sau, dacă au pierdut-o accidental, nu avea zgardă, medalion sau microcip pentru a putea fi returnată. Nu lăsa câinele să alerge liber, este extrem de periculos pentru el. Asigură-te că ai un gard sigur, folosește mereu lesa în spații deschise și microcipează-ți obligatoriu câinele.
Dresajul
Toți câinii au nevoie de dresaj pozitiv. Educația îi transformă în membri mai buni ai familiei și ai comunității. Din momentul în care intră în casă, au nevoie de reguli constante: unde să își facă nevoile și cum să se comporte (să nu sară pe musafiri, să nu latre excesiv, să meargă frumos în lesă). De asemenea, trebuie să învețe comenzile de bază: „șezi”, „culcat”, „aici” și „stai”. Mergi cu el la un curs de dresaj; s-ar putea să îți placă atât de mult încât să descoperi sporturile canine!
Mopsy a avut o viață lungă și fericită, stingându-se din cauze naturale pe la 15 ani. A avut noroc că a intrat pe ușa potrivită și a găsit familia potrivită. Astăzi sunt dresor certificat și vorbesc cu mulți stăpâni noi care se tem că acele cuști de interior sunt o cruzime. Le povestesc despre mine și Mopsy și, de cele mai multe ori, reușesc să îi conving să încerce. Iar la final, majoritatea îmi mulțumesc.
