Displazia renală (DR), cunoscută și sub numele de malformație renală, este o formă de boală renală cronică congenitală. Aceasta este prezentă încă de la naștere, deși, de obicei, durează săptămâni sau chiar luni până când un stăpân începe să bănuiască o problemă. Rinichiul sau rinichii afectați sunt, în general, anormal de mici, având cortexul renal diminuat și glomeruli imaturi (structurile care elimină deșeurile din sânge). Nefronii, care sunt structurile responsabile de producerea urinei, sunt de asemenea malformați. Din păcate, efectele acestei afecțiuni sunt progresive și pot fi fatale.
Pe măsură ce animalul îmbătrânește, este important să distingem apatia cauzată de rinichi de simptomele de demență la câini.
Deși în trecut era numită „displazie renală juvenilă”, acest nume este ușor înșelător, deoarece afecțiunea cauzează decesul mai multor câini cu vârsta peste 5 ani decât al cățeilor tineri. Vârsta la care apar primele semne variază în funcție de severitatea problemei și de faptul dacă sunt afectați unul sau ambii rinichi. Adulții de până la 10 ani pot fi diagnosticați inițial cu această afecțiune, chiar dacă au avut o malformație ușoară încă de la naștere.
Care sunt semnele displaziei renale la câini?
Semnele inițiale ale displaziei renale sunt cele tipice insuficienței renale: sete excesivă și urinare frecventă.
Manifestări precum setea excesivă sunt întâlnite frecvent și în caz de diabet la câini, fiind necesare analize de sânge pentru confirmare.
Este esențial ca proprietarii să poată diferenția aceste manifestări de alte boli frecvente la căței care pot apărea în primele luni de viață.
Pe măsură ce insuficiența renală progresează, pot apărea semne suplimentare, inclusiv:
- Lipsa poftei de mâncare
- Scădere în greutate
- Letargie (lipsă de energie)
- Respirație urât mirositoare
- Vărsături
- Ulcerații bucale
- Blană cu aspect mat și neîngrijit
- Durere și deformări la nivelul maxilarului
Cum se diagnostichează displazia renală?
Deși stăpânii suspectează rar o insuficiență renală la un pui, aceștia pot merge la medicul veterinar reclamând dificultăți în dresajul pentru igiena în casă. Veterinarul va efectua un examen fizic complet, analize de sânge și un sumar de urină. Rezultatele vor indica adesea că rinichii nu funcționează corect și pot ajuta la diferențierea cauzelor insuficienței renale.
În procesul de diagnosticare, medicul va exclude și afecțiuni infecțioase grave, cum este leptospiroza la câini, care poate provoca leziuni renale acute.
Profilul biochimic al sângelui testează în mod obișnuit doi indicatori corelați cu funcția renală: ureea (BUN) și creatinina. Din păcate, în momentul în care aceste niveluri depășesc limitele normale, rinichii au pierdut deja aproximativ 75% din funcție. Un test mai nou, numit SDMA (dimetilarginina simetrică), poate detecta boala renală mult mai devreme, când rinichii au pierdut aproximativ 40% din funcție.
Medicul veterinar poate folosi apoi ecografia și radiografiile pentru a vizualiza dimensiunea și forma rinichilor, indicând dacă sunt afectați unul sau ambii și în ce măsură. În unele cazuri, se poate efectua o biopsie chirurgicală. Aceasta va arăta, de obicei, glomeruli subdezvoltați. Procentul de glomeruli imaturi din proba de biopsie este utilizat pentru a prezice severitatea bolii. Totuși, biopsia poate să nu fie precisă la un pui foarte mic, deoarece rinichiul poate să nu fie complet maturizat până la vârsta de 3 luni, chiar și la cățeii sănătoși.
În formele severe de displazie renală, peste 25% din glomeruli sunt afectați. Acești căței nu se dezvoltă normal, pot avea o creștere stagnată și, de obicei, mor din cauza insuficienței renale între vârsta de 3 și 6 luni.
În formele moderate, în care sunt afectați între 10% și 25% din glomeruli, puiul va prezenta semne de insuficiență renală mai târziu. Acești căței pot avea, de asemenea, o creștere încetinită, dar nu atât de vizibil. Semnele inițiale, cum ar fi setea și urinarea crescută, pot trece neobservate sau pot fi confundate cu eșecul dresajului la litieră/covoraș. Acești câini trăiesc, de obicei, între unu și trei ani, dar au nevoie de îngrijire susținută.
Unele cazuri sunt ușoare, cu mai puțin de 10% din glomeruli afectați. Acestea pot să nu producă semne de insuficiență renală timp de mulți ani sau chiar deloc.
Ghidurile internaționale folosesc rezultatele analizelor de sânge pentru a determina stadiul insuficienței renale, de la Stadiul 1 (ușor) până la Stadiul 4 (avansat). Ecografia renală este, de asemenea, utilă pentru stadializarea bolii, ajutând la alegerea celui mai potrivit tratament.
Este displazia renală ereditară?
Displazia renală apare mai des la anumite rase, în special la Shih Tzu și Lhasa Apso, dar și la Malamut de Alaska, Bedlington Terrier, Chow Chow, Cocker Spaniel, Doberman Pinscher, Keeshond, Nederlandse Kooikerhondje, Schnauzer Pitic, Elkhound Norvegian, Samoyed, Shetland Sheepdog, Soft Coated Wheaten Terrier și Pudel Standard. Totuși, afecțiunea poate apărea sporadic la orice rasă.
În cadrul programelor de screening pentru rasele predispuse, crescătorii verifică adesea și prezența unor afecțiuni articulare precum displazia de cot la câini.
Deși termenul este similar cu cel folosit pentru displazia de șold la câini, displazia renală afectează structura internă a organelor, nu sistemul osos.
Deoarece apare mai des la anumite rase, se presupune că are o componentă ereditară. Atunci când insuficiența renală apare la un câine tânăr dintr-o rasă care nu este cunoscută pentru această problemă, crescătorii se întreabă dacă displazia renală este de vină. În acest context, biopsia renală devine foarte importantă.
Veterinarii explică faptul că, deși o biopsie s-ar putea să nu schimbe mult tratamentul pentru câinele deja bolnav, aceasta este esențială pentru deciziile de reproducere ale părinților. Există multe cauze pentru insuficiența renală, dar dacă motivul este unul genetic, acest lucru ar trebui să oprească folosirea animalelor respective pentru montă, pentru a nu transmite boala mai departe.
La Shih Tzu, incidența este extrem de mare. Un studiu a arătat că un procent foarte mare din exemplarele testate prezentau dovezi de displazie renală, ceea ce sugerează o componentă genetică puternică. Totuși, modul exact de transmitere (recesiv sau dominant) este încă subiect de cercetare și poate varia de la o rasă la alta.
Cum se tratează displazia renală la câini?
Un diagnostic de displazie renală nu este neapărat o condamnare la moarte imediată. Unii câini sunt afectați mai ușor și pot trăi ani de zile fără simptome grave. Deși boala nu poate fi vindecată, o poți gestiona pentru a reduce efortul rinichilor, îmbunătățind astfel calitatea și durata vieții câinelui tău.
Crește hidratarea
Prima regulă este că trebuie să îți menții câinele hidratat. Nu îi restricționa niciodată accesul la apă, chiar dacă asta înseamnă că va mai avea „accidente” prin casă. Trebuie să faci tot posibilul să îl încurajezi să bea apă. Fluidul suplimentar ajută rinichii să elimine deșeurile. Poți adăuga cuburi de gheață sau puțină supă de pui (fără sare sau ceapă) în apă pentru a o face mai atractivă. În stadii avansate, medicul veterinar îți poate recomanda administrarea de fluide subcutanate, o procedură pe care o poți învăța și tu să o faci acasă în aproximativ 20 de minute pe zi.
Atenție la dietă
A doua regulă este modificarea alimentației pentru a compensa funcția renală redusă. O dietă prietenoasă cu rinichii controlează nivelul de fosfor, sodiu și proteine.
Fosforul în alimentație
Nivelul de fosfor este crucial. Rinichii bolnavi nu pot elimina eficient fosfatul din corp. Când există prea mult fosfat în sânge, corpul extrage calciu din oase pentru a restabili echilibrul, ceea ce duce la slăbirea oaselor și mineralizarea țesuturilor moi. Acest lucru este vizibil mai ales la maxilar, care devine dureros și deformat (afecțiune numită uneori „maxilar de cauciuc”).
Studiile arată că o dietă săracă în fosfor crește semnificativ șansele de supraviețuire. Evită alimentele bogate în fosfor, cum ar fi produsele lactate, oasele, fasolea, mazărea și nucile. Medicul îți poate recomanda și „chelatori de fosfor”, substanțe care se pun în mâncare pentru a împiedica absorbția acestuia.
Sodiul în alimentație
Nivelul de sodiu trebuie să fie moderat spre scăzut. Mulți câini cu probleme renale dezvoltă hipertensiune arterială, care poate degrada și mai mult rinichii. Evită alimentele sărate, cum ar fi brânza, produsele de tip fast-food sau mezelurile (bacon, șuncă etc.).
Proteinele în alimentație
Calitatea proteinelor este mai importantă decât cantitatea. În trecut se recomanda o dietă foarte săracă în proteine, dar astăzi experții preferă proteine de înaltă calitate, care produc mai puține deșeuri (cum ar fi oul sau carnea de calitate superioară). Nivelul de proteine trebuie ajustat în funcție de stadiul bolii, pentru a nu lăsa câinele să își piardă masa musculară.
Acizii grași
Suplimentarea cu ulei de pește (somon) poate ajuta la prelungirea vieții câinilor cu insuficiență renală, datorită raportului optim de omega-3. Consultă veterinarul pentru doza corectă (aproximativ 1000 mg la fiecare 4,5 kg de greutate corporală).
Diete specifice pentru pui
Dacă ai un pui în creștere cu această problemă, dieta este și mai complicată, deoarece el are nevoie de nutrienți pentru a crește. În aceste cazuri, se folosesc de obicei diete veterinare speciale (de prescripție) care încearcă să echilibreze nevoile de creștere cu protecția rinichilor.
Terapia medicamentoasă
Medicul poate prescrie diverse medicamente, cum ar fi:
- Chelatori de fosfor (administrați cu mâncarea).
- Inhibitori ACE pentru controlul tensiunii arteriale.
- Eritropoietină pentru a stimula producția de globule roșii (în caz de anemie).
- Stimulente de apetit sau medicamente anti-greață, dacă animalul refuză să mănânce.
Ce șanse sunt pentru transplant sau dializă?
Transplantul de rinichi este posibil, dar extrem de rar și costisitor, având o rată de succes destul de mică la câini. Dializa este, de asemenea, o opțiune, dar este folosită mai degrabă în cazurile de insuficiență renală acută (apărută brusc) și este disponibilă doar în câteva clinici specializate, fiind foarte scumpă.
Gestionarea unui câine cu displazie renală este complicată, dar nu imposibilă. Vei avea nevoie de o colaborare strânsă cu medicul veterinar și, eventual, de consultul unui specialist în medicină internă. Deși este o călătorie dificilă, cu îngrijirea potrivită, îi poți oferi câinelui tău o viață confortabilă pentru cât mai mult timp.
Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului veterinar. Fiecare situație este unică, de aceea te încurajăm să consulți un specialist pentru un plan de tratament personalizat.
