Dacă observi că animalul tău regurgitează mâncare nedigerată imediat după ce a mâncat, acesta ar putea fi un semn clar de megaesofag. Primirea acestui diagnostic poate fi descurajantă, însă, cu un tratament veterinar prompt și metode de hrănire adaptate, mulți câini cu această afecțiune pot avea o calitate a vieții bună.
În plus, alegerea unei hrane pentru câinii cu stomac sensibil poate ajuta la reducerea iritațiilor digestive suplimentare.
Află mai multe despre ce înseamnă megaesofagul la câini și ce tehnici poți folosi acasă pentru a reduce riscul de complicații și pentru a-ți ajuta câinele să înghită în siguranță.
Ce este megaesofagul la câini?
Megaesofagul este o afecțiune în care esofagul (tubul muscular care leagă gâtul de stomac) își pierde funcția normală și se dilată (se mărește).
În mod normal, atunci când un câine înghite, mâncarea și apa din esofag declanșează o serie de contracții musculare coordonate, numite peristaltism. Veterinari explică faptul că, la un câine cu megaesofag, mușchii esofagului devin slăbiți și nu mai pot efectua aceste contracții. Această pierdere a funcției musculare apare, de obicei, din cauza unei întreruperi a semnalelor nervoase care transmit mușchilor esofagieni să se contracte.
Când esofagul nu poate împinge activ mâncarea sau lichidele către stomac, acestea se acumulează în acest tub. Această stagnare face ca esofagul să se întindă și să se mărească semnificativ. Mâncarea și apa rămân acolo până când sunt regurgitate.
Regurgitarea este diferită de vomă. Este o eliminare pasivă a mâncării nedigerate, fără semne prealabile. Voma, în schimb, este o evacuare forțată a conținutului stomacal, însoțită adesea de efort abdominal și greață (lingerea buzelor sau salivare excesivă).
Natura bruscă a regurgitării înseamnă că traheea câinelui nu apucă să se închidă. Din cauza lipsei acestui reflex de protecție, mâncarea, apa sau saliva pot fi inhalate cu ușurință în plămâni, ducând la o complicație gravă numită pneumonie de aspirație. Aceasta este principala cauză de deces pentru câinii cu megaesofag.
Care sunt cauzele megaesofagului?
Cauzele pot fi împărțite în două categorii: congenitale (prezente la naștere) și dobândite (care apar mai târziu în viață).
De asemenea, afecțiunile neurologice care provoacă paralizie la câini pot afecta uneori și controlul muscular al esofagului.
Megaesofagul congenital
Anomaliile structurale prezente la naștere pot cauza această problemă, care devine evidentă de obicei când puii trec la hrana solidă. Poate fi vorba despre o dezvoltare incompletă a nervilor sau o obstrucție fizică, cum ar fi un vas de sânge anormal care comprimă esofagul.
Unii pui pot scăpa de această problemă pe măsură ce sistemul lor nervos se maturizează, în timp ce alții vor avea nevoie de îngrijire specială toată viața. Afecțiunea este mai frecventă la rase precum Ciobănescul German, Marele Danez, Setterul Irlandez, Shar-Pei, Newfoundland și Labrador Retriever.
Megaesofagul dobândit
Această formă apare mai târziu în viață și este adesea secundară altor boli, cum ar fi miastenia gravis, boala Addison (hipoadrenocorticism), hipotiroidismul, o obstrucție sau o inflamație severă a esofagului.
Atunci când veterinarii nu pot identifica o cauză exactă, afecțiunea este numită „idiopatică”. Totuși, găsirea cauzei principale poate îmbunătăți semnificativ starea câinelui prin tratament țintit.
Simptomele megaesofagului la câini
Principalul semn este regurgitarea mâncării sau a apei, adesea imediat după masă. Materialul regurgitat are de obicei formă tubulară și nu conține bilă.
Iritația constantă cauzată de regurgitare poate duce uneori la o durere a gâtului la câini, îngreunând și mai mult procesul de înghițire.
Pe lângă semnele digestive, poate apărea și letargia la câini, un semnal că organismul nu primește suficienți nutrienți.
Câinii pot pierde în greutate deoarece nu pot reține nutrienții. De asemenea, pot avea respirație urât mirositoare, salivare excesivă sau pot scoate sunete ca un „gâlgâit” când înghit. În unele cazuri, se poate observa chiar o umflătură la nivelul gâtului.
Pericolul major este pneumonia de aspirație, care se manifestă prin tuse, febră și dificultăți de respirație. Aceasta este o urgență medicală. Dacă observi că animalul tău respiră greu, este slăbit sau tușește persistent, mergi imediat la medicul veterinar.
Diagnostic
Veterinarii încep de obicei diagnosticul cu o radiografie toracică, ce poate arăta un esofag mărit, plin cu aer. Radiografiile pot indica, de asemenea, prezența pneumoniei de aspirație.
De asemenea, medicul va efectua teste suplimentare pentru a exclude pancreatita la câini, care poate genera manifestări gastrointestinale acute.
Radiografiile sunt esențiale pentru a exclude alte urgențe medicale cu simptome similare, cum este torsiunea gastrică la câini.
Alte teste pot include analize de sânge pentru funcția tiroidei, teste pentru miastenia gravis sau pentru boala Addison, și uneori ecografii abdominale pentru a exclude alte probleme.
Tratament și gestionare
În multe cazuri, tratamentul se concentrează pe rezolvarea cauzei de bază. Dacă aceasta este tratată, funcția esofagului se poate îmbunătăți. Totuși, pentru megaesofagul idiopatic nu există un leac, iar tratamentul se concentrează pe gestionarea simptomelor și prevenirea complicațiilor.
Pentru a facilita procesul digestiv, este recomandat să înveți cum să îți ajuți câinele să mănânce mai lent și în porții controlate.
Hrana și hidratarea
Gestionarea alimentației este esențială. Câinele trebuie să mănânce și să bea într-o poziție verticală, cu capul și partea din față a corpului ridicate față de podea.
Experții recomandă adesea folosirea unui „scaun Bailey” (un dispozitiv special din lemn, ca o cutie înaltă), mai ales pentru câinii de talie medie și mare. Acesta menține câinele într-o poziție verticală, similară cu statul „în două labe”.
Câinele trebuie să rămână în această poziție timp de 10-15 minute după ce a mâncat sau a băut, pentru a lăsa gravitația să ajute mâncarea să ajungă în stomac. Dacă animalul nu tolerează acest scaun, medicul poate recomanda hrănirea printr-un tub gastric special.
Consistența hranei trebuie adaptată: unii câini tolerează bobițele uscate, dar majoritatea se simt mai bine cu o hrană de consistența unei supe creme sau cu „chifteluțe” moi. Oferă mese mici și dese.
În ceea ce privește apa, accesul liber la bolul cu apă este de obicei restricționat. Apa poate fi amestecată cu agenți de îngroșare sau oferită sub formă de cuburi de gheață ori gelatină. De asemenea, înotul este contraindicat, deoarece inhalarea accidentală a apei crește riscul de pneumonie.
Terapia medicală
Deși medicamentele nu vindecă boala, ele pot ajuta. Veterinarul poate prescrie protectoare gastrice pentru a reduce inflamația esofagului sau medicamente care să ajute la golirea mai rapidă a stomacului și la controlul senzației de greață.
Prognoză
Din păcate, megaesofagul este o afecțiune serioasă, iar riscul de complicații rămâne ridicat. Malnutriția și pneumonia de aspirație sunt principalele provocări. Totuși, cu o îngrijire atentă la domiciliu, tehnici de hrănire corecte și o comunicare strânsă cu medicul veterinar, mulți câini pot duce o viață fericită alături de stăpânii lor.
În perioada de recuperare, monitorizează atent tranzitul animalului pentru a evita alte probleme precum constipația la câini.
Acest articol are un rol informativ și nu înlocuiește sfatul medicului veterinar. Fiecare situație este unică, de aceea este esențial să consulți un specialist pentru un diagnostic corect și un plan de tratament adaptat nevoilor câinelui tău.
