Cu toții cunoaștem acel sunet specific de „urp, urp, urp” care poate trezi orice stăpân de câine dintr-un somn profund în doar câteva milisecunde. Dar, deși știm ce cauzează acest tip de efort care duce la vomă, ce se întâmplă cu acele momente în care câinele pare că se îneacă sau îi vine să verse, dar nu elimină nimic?
Ce este, de fapt, acest reflex?
Termenul este adesea confundat cu efortul de a vomita, dar din punct de vedere tehnic există o diferență.
În afară de acest reflex de regurgitare, mulți proprietari se întreabă adesea de ce sughite câinii și dacă este un motiv de îngrijorare.
Efortul de a vomita (retching) se referă la acțiunea care precede voma, când mușchii abdominali și apoi cei esofagieni se contractă. Acesta este sunetul „urp, urp, urp” pe care îl auzi. Funcția acestui efort este de a împinge conținutul stomacului spre esofag. Dacă animalul tău varsă sau elimină lichid, nu este vorba doar de un simplu reflex, iar situația trebuie verificată de un medic veterinar.
Reflexul de regurgitare sau senzația de sufocare opera mai sus, în gât. Rolul său este de a împiedica obiectele să pătrundă în esofag. Este similar cu reflexul pe care îl avem noi când ceva ne atinge fundul gâtului, dar poate apărea și ca răspuns la mirosuri grețoase.
Veterinarii explică faptul că acesta este un reflex involuntar, considerat a fi un mecanism evolutiv pentru a preveni înghițirea obiectelor străine și sufocarea. Reflexul implică contracția mușchilor faringieni și ridicarea cerului gurii moale. Acesta poate fi declanșat de stimularea peretelui posterior al gâtului, a zonei amigdalelor sau a bazei limbii.
De ce ar avea câinele senzație de vomă fără să verse?
Nici reflexul de regurgitare și nici efortul de a vomita nu sunt același lucru cu voma propriu-zisă. În cazul vomei, conținutul stomacului este eliminat, de obicei după un efort vizibil. În cazul regurgitării simple, conținutul esofagului este expulzat brusc înainte de a ajunge în stomac, adesea fără avertisment.
Uneori, aceste simptome pot fi confundate cu sindromul vomei biliare la câini, unde animalul elimină bilă pe stomacul gol.
La câini, această senzație este adesea asociată cu tusea. Când un câine tușește, poate aduce lichid sau mucus până în gât. Câinele poate avea apoi un reflex de vomă deoarece mucusul respectiv îi stimulează gâtul, încercând astfel să scoată substanța afară sau să o înghită.
Ce afecțiuni pot cauza aceste simptome?
Iată un indiciu util: dacă animalul tușește și apoi pare că se îneacă/îi vine să verse, problema este mai degrabă una respiratorie inferioară sau, uneori, o problemă cardiacă. Dacă mai întâi are reflexul de vomă și apoi tușește, este mai probabil să fie o problemă la nivelul laringelui, cum ar fi paralizia laringiană. În această stare, laringele nu se închide complet, permițând alimentelor sau lichidelor să intre pe căile respiratorii. Există însă și alte posibilități:
- Torsiunea gastrică (Dilatația gastrică): Deși este asociată mai mult cu efortul de a vomita, aceasta este una dintre cele mai periculoase situații. Dacă animalul tău încearcă în repetate rânduri să vomite, dar nu iese nimic, ar putea suferi de torsiune gastrică. Aceasta este o urgență extremă care necesită contactarea imediată a veterinarului.
- Obiect străin: O altă urgență majoră este un obiect străin care blochează respirația. Câinii sunt cunoscuți pentru faptul că înghit lucruri pe care nu ar trebui. Dacă animalul tău a mestecat o jucărie sau un os de piele presată și se dă cu laba la gură, verifică-i gâtul. Dacă se sufocă și limba i se albăstrește, mergi de urgență la cea mai apropiată clinică.
- Infecții respiratorii: „Tusea de canisă” și alte infecții pot provoca aceste simptome. Tusea de canisă sună de obicei ca un claxon aspru, urmat adesea de un reflex de vomă.
- Laringe inflamat: Un laringe umflat poate cauza această stare, fiind mai frecventă la rasele brahicefalice (cu bot turtit, precum Pug sau Bulldog) și asociată cu o respirație zgomotoasă.
- Paralizia laringiană: La unii câini, în special la cei vârstnici, nervii care controlează mușchii laringelui slăbesc. Acești câini tind să aibă reflexul de vomă urmat de tuse.
- Pneumonia: O infecție a plămânilor poate face respirația dificilă, provocând tuse sau senzație de sufocare.
- Infecția sinusurilor: Când secrețiile nazale se scurg în spatele gâtului, pot declanșa reflexul de vomă.
- Paraziți intestinali: Unii paraziți se deplasează din intestine către plămâni, provocând tuse sau senzație de vomă în acest proces.
- Megaesofag: La unii căței, esofagul nu funcționează corect pentru a împinge mâncarea în stomac. Mâncarea rămâne blocată în esofag și este regurgitată brusc.
- Colaps traheal: La unii câini (în special de talie mică), inelele cartilaginoase ale traheei slăbesc, provocând tuse și senzație de înecare.
- Iritații: Uneori, gâtul câinelui este pur și simplu iritat de factori din mediu (praf, polen) și reacționează prin tuse.
Este o urgență medicală?
În general, un reflex ocazional de vomă nu este considerat o urgență. Totuși, există excepții. Dacă animalul tău se sufocă cu un obiect străin, are semne de balonare abdominală severă sau are dificultăți mari de respirație, mergi imediat la urgențe. De asemenea, dacă pare agitat, nu își găsește locul sau se dă cu laba la gură constant, programează o vizită medicală cât mai curând.
Este esențial să monitorizați consumul de lichide, deoarece voma persistentă poate duce rapid la deshidratarea la câini.
Veterinarii recomandă să verifici dacă căile respiratorii sunt libere, dacă animalul primește suficient aer și dacă gingiile sunt roz (nu palide sau albăstrui). Dacă starea nu se ameliorează în zi sau două, sau dacă se înrăutățește, este timpul să consulți medicul.
Cum se stabilește diagnosticul?
Dacă poți, filmează-ți câinele în timp ce are aceste episoade, pentru a-i arăta videoclipul veterinarului. Observă când apar aceste momente: după ce mănâncă sau bea apă? (ar putea fi paralizie laringiană); noaptea? (ar putea fi o problemă cardiacă); în timp ce se juca cu o minge mică? (ar putea fi un obiect străin).
Medicul va asculta inima și plămânii, va face analize de sânge pentru a căuta semne de infecție și, eventual, radiografii. În unele cazuri, câinele poate fi sedat ușor pentru ca medicul să poată examina laringele în siguranță.
Cum se tratează?
Tratamentul depinde în totalitate de cauză. Experții avertizează împotriva remediilor făcute acasă fără un diagnostic clar. Cauzele pot varia de la o simplă greață până la afecțiuni care pun viața în pericol, cum este torsiunea gastrică.
În perioada de recuperare, puteți introduce cele mai bune alimente pentru a calma stomacul deranjat al patrupedului dumneavoastră.
Pentru a reduce disconfortul digestiv pe termen lung, veterinarul ar putea recomanda trecerea la o hrană pentru câinii cu stomac sensibil.
Dacă este vorba de torsiune gastrică, va fi nevoie de intervenție chirurgicală. Un obiect străin va fi extras sub anestezie. Pentru pneumonie, se vor prescrie antibiotice și, eventual, aerosoli. În cazul colapsului traheal, pot fi necesare antiinflamatoare sau antitusive. Uneori, soluția este pur și simplu schimbarea mediului pentru a reduce praful sau alergenii. Nu încerca să pui singur diagnosticul: consultă veterinarul pentru a trata cauza, nu doar simptomul.
Acest articol are un scop pur informativ și nu înlocuiește sfatul medicului veterinar. Situațiile individuale pot varia, iar noi vă recomandăm să apelați la un specialist calificat pentru orice problemă de sănătate a animalului dumneavoastră.
