Genetica canină pentru crescători: Partea a 3-a

Citește prima și a doua parte a acestei serii.

În completarea acestor noțiuni teoretice, îți recomandăm și câteva cărți esențiale pentru crescătorii de câini care aprofundează selecția și reproducerea.

Înțelegerea acestor mecanisme biologice este primul pas pentru cei care doresc să crească câini cu viziune și responsabilitate.

Genetica este un domeniu fundamental al biologiei care se ocupă cu transmiterea informațiilor genetice către generațiile următoare (moștenirea genetică). Mai pe larg, genetica studiază genele, modul în care sunt organizate în celule, cum sunt reglate și cum interacționează între ele și cu mediul înconjurător. Genetica este o componentă cheie a genomicii, un domeniu mult mai vast al științelor vieții, care analizează structura, funcția, cartografierea și modificările (naturale sau induse) ale genomului.

Pe parcursul acestei serii de articole, vom aborda noțiunile de bază despre ce este ADN-ul și cum este organizat în celule, cum se divid celulele și cum transmit informația genetică generației următoare, cum variația genetică influențează bolile și cum studiul câinilor de rasă poate ajuta la progresul cercetării genetice.

Cum se moștenesc genele?

Pentru a înțelege cum trec genele de la părinți la pui, trebuie să cunoști câțiva termeni cheie:

Aceste mecanisme influențează direct modul în care este construit să reziste organismul animalului, definind bazele anatomiei și conformației canine.

• Alelă – una sau mai multe forme alternative ale unei gene.
• Homoziot – cele două copii ale unei gene sunt reprezentate de aceeași alelă.
• Heterozigot – cele două copii ale unei gene sunt reprezentate de alele diferite.
• Genotip – setul de gene pe care îl posedă un individ, moștenit de la părinți.
• Trăsătură – o caracteristică fizică, comportamentală, biochimică sau fiziologică (de exemplu: culoarea ochilor, textura blănii etc.).
• Fenotip – aspectul sau manifestarea unei trăsături (ceea ce putem vedea sau măsura, de exemplu: ochi albaștri, blană dreaptă).

După împerechere, când are loc fertilizarea, setul haploid de cromozomi purtat de fiecare dintre gâmeții masculului și femelei (spermatozoid și ovul) fuzionează pentru a forma un zigot. În momentul fertilizării, zigotul dobândește un set diploid de cromozomi: un set haploid de la mamă și unul de la tată. Prin urmare, un cățeluș moștenește o copie a genomului de la fiecare părinte, jumătate din genele fiecărei celule provenind de la tată și jumătate de la mamă.

Fiecare genă are una sau mai multe forme variante, numite alele. Deoarece fiecare individ are doar două copii ale fiecărei gene, un câine poate avea doar două alele, chiar dacă în întreaga populație există mult mai multe. Dacă alela moștenită de la ambii părinți este aceeași, gena este homozigotă. Dacă puiul moștenește o alelă diferită de la fiecare părinte, el este heterozigot pentru acea genă. Există aproximativ 20.000 de gene în genomul canin, fiecare cu o funcție specifică. Combinația acestora formează genotipul. Numărul enorm de combinații posibile explică variația genetică și de ce nu există doi indivizi identici (cu excepția gemenilor identici) care să aibă același genotip și, implicit, același fenotip.

Totul depinde de gene?

Majoritatea trăsăturilor sunt influențate de numeroase gene și de mediul înconjurător. Pentru aceste trăsături, descifrarea modelului de moștenire este foarte complexă. Totuși, un număr mic de trăsături sunt controlate în principal de o singură genă, având un model de moștenire mai previzibil.

De exemplu, afecțiuni complexe precum cancerul la câini sunt adesea rezultatul interacțiunii dintre bagajul genetic și factorii de mediu.

Aceste modele de transmitere sunt esențiale pentru a identifica din timp afecțiunile autozomale dominante la câini și a preveni răspândirea lor în canisă.

Cele mai importante forme de moștenire sunt dominantă și recesivă. Vom explica pe scurt aceste două modele simple, dar reține că realitatea poate fi uneori mai nuanțată.

Să presupunem, de dragul exemplului, că analizăm o singură genă canină pe care o numim „HAM”, care are doar două alele: „A” și „a”. Alela „A” determină un lătrat puternic, iar alela „a” un lătrat încet.

Dacă observăm că mulți câini latră tare și puțini latră încet (fără variante intermediare), acest lucru s-ar putea explica prin faptul că alela „A” (lătrat tare) este dominantă față de alela „a” (lătrat încet), care este „recesivă”. În genetică, alela dominantă se scrie cu literă mare (A), iar cea recesivă cu literă mică (a).

Cu aceste două alele, există doar trei genotipuri posibile: AA, Aa și aa. Deoarece există doar două fenotipuri (TARE și ÎNCET), prezența alelei „A” domină prezența alelei „a”. Iată rezumatul:

Gena = HAM
Alele = A (lătrat tare); a (lătrat încet)

Fără un test genetic, câinii care latră tare par la fel, indiferent dacă genotipul lor este „AA” sau „Aa”. Totuși, în timp ce câinii „AA” sau „aa” vor transmite doar alela „A”, respectiv „a” tuturor puilor lor, cei heterozigoți („Aa”) vor transmite alela „A” la jumătate din pui și alela „a” celeilalte jumătăți.

Putem vizualiza toate combinațiile posibile folosind un tabel numit pătratul lui Punnett (Figura 1), unde ambii părinți sunt heterozigoți „Aa”.

Figura 1. Pătratul lui Punnett. Exemplu simplificat care arată combinațiile posibile de genotipuri și fenotipuri atunci când ambii părinți sunt heterozigoți și o alelă este complet dominantă.

În acest exemplu, deoarece „A” este dominant, ori de câte ori este prezent, câinele va lătra tare. Rezultă că 75% din pui vor lătra tare. Singurii care vor lătra încet sunt cei cu genotipul „aa” (homozigot recesiv). Este important de reținut că acei câini heterozigoți (Aa), deși latră tare, sunt purtători ai alelei pentru lătrat încet.

Ce înseamnă asta pentru noi?

Aceasta este o simplificare pentru a explica cum trec genele de la părinți la pui. În realitate, foarte puține trăsături sunt controlate de o singură genă, iar factorii de mediu joacă un rol major. Distribuția alelelor este aleatorie, ceea ce face ca genetica să fie un domeniu plin de surprize.

Există și alte moduri de moștenire (legate de sex, codominanță sau multifactoriale). Deși materialul genetic oferă „rețeta” vieții, modul în care ingredientele interacționează este controlat de un set complex de factori. Pentru a înțelege mai bine sănătatea și caracteristicile câinelui tău, consultă-te întotdeauna cu un medic veterinar specialist în genetică sau reproducere.