Monitorizarea modului în care câinele tău urinează este unul dintre cele mai importante lucruri pe care le poți face pentru sănătatea lui. De fapt, acest aspect poate face diferența între viață și moarte. Dacă observi că animalul cere brusc afară mult mai des, urinează în casă, se chinuie să urineze sau elimină doar câteva picături, acestea pot fi semne ale retenției urinare.
Uneori, proprietarii pot confunda retenția cu urinarile frecvente la câini, motiv pentru care observarea atentă este vitală.
Simptomele retenției urinare includ încercări frecvente de a urina, adesea însoțite de efort intens sau semne de durere și, uneori, un abdomen umflat. O vezică excesiv de plină poate duce, de asemenea, la scurgeri involuntare de urină.
Incapacitatea totală de a urina reprezintă o urgență medicală care poate fi fatală dacă nu se intervine imediat. Mai des, câinii suferă de o retenție urinară parțială. În funcție de cantitatea de urină eliminată, aceasta poate fi sau nu o urgență imediată, dar necesită consult veterinar.
Cauzele retenției urinare la câini
Dificultatea de a urina poate fi cauzată de obstrucții sau de probleme funcționale. Cea mai frecventă cauză a retenției urinare la câini este o obstrucție mecanică ce împiedică fluxul de urină să iasă din corp. Calculii urinari (pietrele) sau polipii și masele tumorale sunt cele mai des întâlnite surse de obstrucție. Din cauza anatomiei lor, având uretra mai îngustă, masculii sunt mai predispuși la obstrucții cauzate de pietre, dar problema poate apărea și la femele.
Este vital pentru proprietar să determine dacă animalul are simptome de infecție urinară sau e ceva mai grav, deoarece tratamentul diferă major.
Câinii cu obstrucții încearcă să urineze des, depun efort, dar elimină foarte puțin. Procesul poate fi dureros, iar urina poate conține sânge. Obstrucțiile pot fi provocate de pietre (mai ales la anumite rase), tumori, traumatisme, inflamații sau mărirea prostatei.
Problemele funcționale includ disfuncții ale mușchiului vezicii urinare sau ale nervilor și centrilor cerebrali implicați în urinare. Leziunile la nivelul capului sau ale coloanei vertebrale pot afecta capacitatea de a urina.
O afecțiune numită disinergie reflexă vezico-uretrală apare atunci când sfincterul uretral intern nu se relaxează suficient în timpul urinării. Aceasta este mai frecventă la masculii de talie mare, de vârstă mijlocie.
Dezechilibrele electrolitice sau excesul de hormoni (cum ar fi cei asociați cu boala Cushing) pot duce, de asemenea, la incapacitatea de a goli complet vezica.
Consecințele retenției urinare
Când un câine nu poate urina, urina se acumulează, umple vezica și blochează rinichii. Toxinele care sunt în mod normal filtrate de rinichi rămân în sânge. Termenul tehnic pentru acumularea acestor deșeuri este azotemia, care poate fi detectată printr-o analiză de sânge ce măsoară valorile renale.
Uneori, încercările repetate de a elimina lichidul pot fi confundate eronat cu marcarea teritoriului, întârziind vizita la veterinar.
Dacă azotemia persistă, toxinele duc la o stare clinică numită uremie. Uremia poate fi extrem de gravă. Semnele uremiei cauzate de retenția urinară includ letargia, lipsa poftei de mâncare, greața sau voma și un abdomen dureros la atingere din cauza vezicii pline. Analizele de sânge vor arăta valori renale foarte mari și dezechilibre electrolitice (în special un nivel ridicat de potasiu). Retenția totală duce rapid la uremie și este o urgență majoră.
Retenția parțială este și ea gravă, deși rareori reprezintă o urgență de moment. O infecție urinară cronică poate duce în timp la disfuncții ale tractului urinar inferior. Acest lucru poate favoriza formarea pietrelor la rinichi sau la vezică, inflamarea prostatei la masculi, infertilitate, septicemie și, în final, insuficiență renală.
Presiunea constantă îl poate face pe câine să încerce să urineze repetat, chiar și în casă. Nu este corect să pedepsești câinele sau să îl forțezi să se abțină. În schimb, folosește covorașe absorbante în interior sau oferă-i acces mai des afară.
Diagnosticarea retenției urinare
Tratamentul corect pe termen lung necesită descoperirea cauzei exacte. Diagnosticul începe cu o examinare fizică pentru a vedea cât de umflată este vezica, dacă urina poate fi eliminată prin masaj manual, dacă abdomenul este dureros sau dacă prostata este mărită. Dacă este necesar, medicul poate introduce un cateter urinar pentru a verifica dacă există blocaje. De cele mai multe ori, se realizează o radiografie sau o ecografie pentru a evalua mai bine situația.
Dificultățile de eliminare a urinei se numără printre cele 5 semne surprinzătoare care necesită atenție medicală imediată.
Analiza urinei poate dezvălui prezența sângelui, a cristalelor urinare sau a altor anomalii. Analizele de sânge pot arăta niveluri anormale de electroliți sau deșeuri toxice. Ecografia sau radiografia pot evidenția pietrele, tumorile sau anomaliile anatomice, în timp ce un examen neurologic poate identifica probleme ale nervilor.
În cazuri complexe, pot fi folosite investigații avansate, precum tomografia computerizată (CT) sau substanțele de contrast pentru a urmări traseul urinei.
Tratarea retenției urinare la câini
Primul pas este, de obicei, ameliorarea disconfortului prin golirea manuală a vezicii sau prin folosirea unui cateter (care poate ajuta și la împingerea pietrelor care blochează uretra).
Similar cu un blocaj intestinal, obstrucția urinară necesită o abordare rapidă pentru a preveni colapsul organelor interne.
Dacă analizele indică azotemie, perfuziile cu fluide și diureticele pot ajuta la eliminarea toxinelor din sânge. Medicul veterinar poate prescrie și alte medicamente pentru a controla voma și pentru a regla activitatea inimii, care poate fi afectată. De asemenea, se vor administra medicamente pentru corectarea dezechilibrelor de electroliți.
Tratamentul ulterior depinde de cauză. Chirurgia poate fi necesară pentru a îndepărta obstrucțiile și pietrele. Castrarea poate ajuta la reducerea dimensiunii prostatei. În unele cazuri, ultrasunetele pot fi folosite pentru a sparge pietrele fără intervenție chirurgicală.
Antibioticele vor trata infecțiile urinare, iar anumite medicamente pot ajuta la relaxarea sfincterului uretral sau la îmbunătățirea contracției mușchilor vezicii. Dacă vezica a fost foarte destinsă, câinele ar putea avea nevoie de cateterizare frecventă pentru o perioadă de timp.
Gestionarea pe termen lung
Dacă problema a fost cauzată de pietre urinare, trebuie să îi oferi câinelui o dietă specială care să prevină reformarea acestora. Câinele trebuie încurajat să bea multă apă (poți adăuga cuburi de gheață în bol), să urineze frecvent și trebuie monitorizat atent pentru orice semn de recidivă.
Tipul de minerale din care sunt formate pietrele contează foarte mult pentru tratament. Cele mai frecvente sunt oxalatul de calciu și struviții. Uneori, administrarea continuă de diuretice poate încuraja câinele să bea și să urineze mai mult, „spălând” astfel tractul urinar.
În unele cazuri, câinii nu își mai recapătă capacitatea de a urina singuri și au nevoie de golirea manuală a vezicii de câteva ori pe zi (poți învăța să faci asta acasă) sau chiar de un cateter permanent. Un câine trebuie să își golească vezica de cel puțin trei ori pe zi.
Uneori, un singur episod de retenție urinară poate fi vindecat definitiv prin tratament. Totuși, de cele mai multe ori, proprietarii trebuie să rămână vigilenți pe tot parcursul vieții animalului. Din păcate, uneori retenția urinară este semnul unei boli mai grave sau incurabile.
Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește sfatul medicului veterinar. Dacă observi simptome suspecte la câinele tău, contactează imediat un specialist.
