Tocmai când cățelușa ta începe să se obișnuiască cu dresajul pentru igienă, s-ar putea să observi că urinează mai des decât de obicei, are accidente prin casă sau se linge excesiv în zona genitală. Uneori, acesta poate fi un semn al unei probleme de comportament. Alteori, linsul excesiv și urinarea necorespunzătoare pot indica o afecțiune numită vaginită. Vaginita reprezintă umflarea sau inflamarea vaginului și apare la femele, indiferent dacă sunt sterilizate sau nu.
Înțelegerea acestor boli frecvente la căței este esențială pentru a asigura o dezvoltare sănătoasă a animalului tău.
Această afecțiune este întâlnită de obicei la pui, dar poate afecta și câinii adulți. Dacă observi schimbări în obiceiurile de urinare ale cățelușei tale sau o secreție neobișnuită, programează o vizită la medicul veterinar. Citește în continuare pentru a afla mai multe despre vaginita la câini, inclusiv cauzele, simptomele și metodele de tratament.
Care sunt cauzele vaginitei la câini?
Când bacteriile pătrund în vaginul unei cățelușe, acestea se pot înmulți, ducând la o infecție numită vaginită. Alte cauze includ infecțiile virale și dezechilibrele hormonale. Poți vizualiza tractul urinar al unui câine ca pe un râu care începe de la rinichi (care filtrează sângele) și continuă prin uretere (tuburile care leagă rinichii de vezică), explică veterinarii. Urina circulă prin uretere și este stocată în vezica urinară până când este eliminată din corp prin uretră.
Umezeala persistentă din zona genitală poate favoriza și apariția unor probleme cutanate, asemănătoare cu dermatita la câini.
În unele situații, urinarea excesivă poate fi declanșată și de afecțiuni endocrine mai complexe, cum este boala Cushing la câini.
Este esențial să poți diferenția simptomele ușoare de cele alarmante, verificând dacă are câinele tău simptome de infecție urinară sau dacă este vorba de o problemă sistemică mai gravă.
Există multe puncte pe acest traseu unde pot apărea probleme. Dacă există o dezvoltare bacteriană în vezică, aceasta se numește infecție de tract urinar (ITU). Deoarece simptome precum urinarea frecventă apar atât în cazul infecțiilor urinare, cât și în cazul vaginitei, uneori poate fi dificil să deosebești aceste afecțiuni. De asemenea, tratamentul pentru vaginită este adesea similar cu cel pentru infecțiile urinare.
Principala diferență între vaginită și o infecție urinară este localizarea: prima afectează vaginul, iar a doua afectează vezica și tractul urinar. Vaginita tinde să fie mai frecventă la pui decât la câinii adulți, în timp ce infecțiile urinare pot apărea la orice vârstă, inclusiv la masculi. În plus, vaginita puilor se poate rezolva de la sine după primul ciclu de călduri.
Pe lângă factorii genetici, anatomia poate crește riscul de vaginită. Unele cățelușe au vulva retrasă sau „îngropată”, ceea ce înseamnă că au un exces de piele în jurul zonei. Umezeala și murdăria pot rămâne blocate în aceste pliuri, ducând la infecție. Pliurile excesive de piele sunt mai frecvente la rase precum Bulldog Francez, Bulldog sau Pug, dar vaginita este întâlnită și la Labrador sau Golden Retriever.
Cum se diagnostichează vaginita?
Simptomele vaginitei pot apărea și dispărea. Unele cățelușe pot să nu prezinte semne vizibile, în timp ce altele pot avea infecții recurente, mai ales dacă sunt tinere sau au anomalii structurale. Dacă apar simptome, acestea pot include:
Până la stabilirea unui tratament, poți folosi scutece pentru câini pentru a gestiona secrețiile neplăcute în interiorul casei.
- Umflarea sau iritarea zonei vulvare
- Linsul excesiv al vulvei
- Secreții neobișnuite (transparente, galbene sau cu sânge)
- Urinare frecventă
- Miros neplăcut
- Disconfort sau dificultate la urinare
- Roșeață
Dacă se suspectează vaginita, medicul veterinar va face o analiză de urină pentru a verifica semnele de infecție. Există două moduri de a colecta proba de urină: prin captare liberă sau prin cistocenteză.
Captarea liberă
Recoltarea urinei într-un recipient în timp ce câinele urinează se numește captare liberă. O problemă cu această metodă este că proba poate fi contaminată de bacteriile din vagin, din mediul înconjurător sau chiar din recipient. Nu este o recoltare sterilă. O altă problemă este că nu îți spune exact ce parte a tractului genital este infectată.
Analiza de urină poate confirma infecția, dar nu și dacă aceasta este localizată în rinichi, vezică sau vagin. Din cauza riscului de contaminare, este greu de pus un diagnostic cert de vaginită doar prin această metodă. De obicei, se tratează ca o infecție urinară, deoarece proba nu indică sursa exactă decât dacă zona este vizibil umflată și iritată.
Cistocenteza
A doua metodă este cistocenteza, care presupune folosirea unui ac și a ecografului. Veterinarul introduce acul direct în vezică pentru a extrage o probă sterilă. Deoarece urina vine direct de la sursă, nu va fi contaminată.
Cistocenteza poate confirma prezența bacteriilor în vezică, dar nu indică neapărat o vaginită, deoarece proba este luată de „mai sus”. Această procedură este mai potrivită pentru a identifica o infecție urinară. Se poate face și o cultură bacteriană (antibiogramă) pentru a vedea exact ce bacterii sunt prezente și ce antibiotice vor fi cele mai eficiente.
Dacă urina a fost colectată prin captare liberă, bacteriile pot proveni din diverse locuri, nu neapărat din vagin. Poate fi frustrant și costisitor să tot repeți testele, dar, din fericire, majoritatea puilor scapă de această problemă pe măsură ce cresc.
Cum poți preveni și trata vaginita?
Menținerea unei greutăți sănătoase ajută la evitarea depunerilor de grăsime care creează pliuri de piele unde bacteriile se pot înmulți. Dacă animalul tău are pliuri de piele sau vulva retrasă, trebuie să menții zona curată și uscată și să igienizezi constant culcușul. Veterinari recomandă curățarea zilnică a pliurilor cu șervețele medicinale care conțin clorhexidină.
Igienizarea constantă a mediului în care trăiește animalul ajută și la prevenirea unor boli grave transmise prin urină, cum este leptospiroza la câini.
Linsul obsesiv al unei zone iritate este un comportament întâlnit și la nivelul labelor în cazul unor afecțiuni precum pododermatita la câini.
Pe lângă igienă, tratamentul standard pentru vaginită constă în antibiotice orale. Totuși, chiar și cu tratament, vaginita poate reveni la pui. Uneori este greu de identificat sursa exactă a infecției sau tipul de antibiotic necesar.
Pentru cățelușele cu vulvă retrasă, se poate apela la o intervenție chirurgicală numită vulvoplastie, pentru a îndepărta excesul de piele. Este recomandat să aștepți până când cățelușa este complet dezvoltată înainte de a face această operație. După intervenție, va fi necesară purtarea unui guler de protecție (con) pentru a preveni linsul zonei în timpul vindecării.
Dacă infecția tot reapare, cistocenteza este esențială pentru un diagnostic corect. Un rezultat negativ la acest test înseamnă că infecția este localizată strict în zona vaginală, nu în vezică. La majoritatea câinilor, cistocenteza se poate face fără anestezie, stând pe spate în timp ce medicul folosește ecograful pentru ghidaj.
Dacă pe lângă simptomele locale observi și o stare de apatie generală sau vărsăturile la câini, nu amâna consultul medical.
Acest articol are un scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului veterinar. Fiecare situație este unică, de aceea îți recomandăm să consulți un specialist pentru un diagnostic corect și un plan de tratament adecvat pentru animalul tău de companie.
