Unul dintre cele mai uimitoare lucruri la câini este interesul lor imens față de oameni. Față de alte animale, câinii au o capacitate incredibilă de a ne citi emoțiile, de a ne înțelege gesturile și de a colabora cu noi. Totuși, nu toți câinii sunt la fel de concentrați pe interacțiunea cu omul. Unele rase sunt mai independente, iar diferențe apar chiar și între exemplarele din aceeași rasă. Cercetări recente sugerează că oxitocina, supranumită uneori „hormonul iubirii”, ar putea fi motivul pentru care câinii se comportă diferit atunci când vine vorba de colaborarea cu noi.
Dincolo de predispoziția genetică, mulți stăpâni se întreabă dacă răsfățul și mângâierile joacă un rol în disciplina animalului.
Această nevoie de interacțiune se manifestă și prin gesturi instinctive, cum ar fi momentul în care ne întrebăm de ce ne ling câinii pentru a comunica.
Oxitocina joacă un rol esențial în legătura dintre câine și om. Nivelul acestui hormon crește atât la oameni, cât și la câini atunci când ne privim în ochi sau când există contact fizic. Însă nu toți câinii reacționează la fel la oxitocină, iar explicația pare să fie de natură genetică. Studiile anterioare au descoperit o legătură între materialul genetic legat de receptorii de oxitocină și comportamentul social al câinilor față de oameni. Acest lucru i-a făcut pe cercetători să se întrebe dacă diferențele genetice legate de oxitocină influențează și dorința unui câine de a coopera cu stăpânul.
Pentru a explora această întrebare, cercetătorii au lucrat cu 60 de exemplare de Golden Retriever, cărora le-au prezentat o sarcină imposibil de rezolvat, în timp ce le-au monitorizat nivelul de oxitocină. Înainte de începerea studiului, s-au recoltat probe ADN din celulele bucale ale fiecărui câine pentru a măsura markerii genetici asociați cu receptorul de oxitocină. Astfel, oamenii de știință au putut determina ce variantă a genei poseda fiecare câine.
Mai întâi, câinii au fost învățați să deschidă un dispozitiv care conținea o recompensă, împingând un capac transparent. Totuși, în timpul testării propriu-zise, capacul a fost blocat, făcând imposibilă obținerea recompensei. Experții au înregistrat comportamentul fiecărui câine și timpul pe care acesta l-a petrecut încercând să rezolve singur problema înainte de a cere ajutorul unui om. Înainte de test, unii câini au primit un spray nazal cu oxitocină, iar alții o soluție salină neutră, pentru comparație. Spray-ul cu oxitocină a crescut cantitatea de hormon din sângele câinelui.
Rezultatele au arătat că patrupezii au reacționat diferit la spray-ul cu oxitocină, în funcție de varianta lor genetică. Una dintre variante a făcut ca animalul să caute mai mult contact fizic cu omul, în timp ce pentru o altă variantă s-a întâmplat opusul. Acest lucru a demonstrat o legătură clară între nivelul de oxitocină, genetica animalului și comportamentul rezultat. Mai mult, cercetările arată că aceste variații genetice apar și între rase diferite. Prin urmare, genetica ne poate ajuta să înțelegem de ce unele rase sunt mai sociabile decât altele, dar și de ce există diferențe între indivizi. Cu alte cuvinte, unii câini sunt mai orientați către oameni pur și simplu datorită ADN-ului lor.
Interesant este că studiul ar putea răspunde și la întrebări despre domesticirea câinilor și diferențele față de strămoșii lor, lupii. Câinii apelează de obicei la oameni pentru ajutor atunci când dau de o problemă grea, însă lupii fac acest lucru mult mai rar. De asemenea, câinii comunică prin contact vizual într-un mod pe care lupii nu îl folosesc. Lupii nu caută interacțiunea cu oamenii la fel ca restul câinilor, chiar și atunci când sunt crescuți de mici în preajma noastră. Asta înseamnă că, de-a lungul procesului de domesticire, câinii au dobândit o abilitate unică de a colabora cu noi.
Înțelegerea acestor mecanisme hormonale ne ajută să răspundem la întrebarea care stă pe buzele tuturor posesorilor de animale: ne iubesc câinii cu adevărat sau este doar un instinct de supraviețuire?
Sensibilitatea lor la hormoni și emoții este atât de fină încât ne putem întreba dacă câinele știe când suntem bolnavi.
Mai mult, evoluția lor alături de noi a dus la performanțe cognitive remarcabile, cercetătorii descoperind că câinii pot înțelege semnificația cuvintelor mult mai bine decât se credea.
Conform cercetătorilor, oxitocina ar fi putut juca un rol cheie în dezvoltarea acestor abilități specifice câinilor. În cadrul studiului, au fost analizați și markeri genetici de la 21 de lupi. La fel ca în cazul câinilor, s-au găsit variații genetice și la lupi, ceea ce sugerează că această diversitate exista deja la strămoșii timpurii ai câinilor, acum cel puțin 15.000 de ani. Este foarte posibil ca acei lupi care aveau o capacitate genetică mai mare de a colabora cu oamenii să se fi descurcat mai bine în preajma acestora sau să fi fost aleși preferențial de către oameni, ducând astfel la abilitățile uimitoare pe care le vedem astăzi la câinii noștri.
