Nu ne săturăm niciodată să aflăm lucruri noi despre câini, fie că este vorba despre un studiu recent privind comportamentul canin, statistici interesante sau pur și simplu curiozități despre abilitățile lor fizice și mentale impresionante. S-ar putea să cunoști deja unele dintre aceste informații, în timp ce altele, precum faptul că poți afla dacă câinele tău este dreptaci sau stângaci, te vor face să spui „serios, chiar așa e?”. Iată 30 de curiozități distractive despre prietenii noștri patrupezi, dar te poți relaxa și citind câteva bancuri cu câini savuroase.
Dincolo de curiozități, există numeroase motive dovedite științific pentru care e bine să ai un caine ca membru al familiei tale.
1. Labrador Retriever este una dintre cele mai populare rase de câini din lume, menținându-se în topul preferințelor iubitorilor de animale de zeci de ani.
2. Amprenta nasului unui câine este unică, la fel ca amprenta digitală a unui om.
3. Aproape jumătate dintre câini dorm în pat cu stăpânii lor.
4. Apropo de somn… toți câinii visează, dar cățeii juniori și cei seniori visează mai des decât câinii adulți.
5. Mulți proprietari de animale obișnuiesc să treacă și numele câinelui atunci când semnează felicitările de sărbători pentru familie sau prieteni.
6. Simțul mirosului la câini este legendar: nasul lor are până la 300 de milioane de receptori olfactivi. Prin comparație, nasul uman are doar aproximativ 5 milioane.
7. Rin Tin Tin, celebrul Ciobănesc German, a fost nominalizat al unui premiu Oscar. De asemenea, patrupezii s-au remarcat și în politică – este greu de crezut, dar există chiar și un câine primar candidat la președinție.
8. Nasul câinilor poate detecta căldura și radiațiile termice, ceea ce explică de ce câinii orbi sau surzi pot încă să vâneze sau să se orienteze excelent.
9. Bulldogul Francez a urcat recent pe primul loc în topul celor mai populare rase la nivel global.
10. Numele „Collie” înneamnă „negru”. (La începuturi, acești câini păzeau oi cu fața neagră).
11. Căscatul este contagios, chiar și pentru câini. Cercetările arată că sunetul unui căscat uman poate declanșa unul similar la câinele tău. Șansele sunt de patru ori mai mari să se întâmple dacă persoana care cască este cineva cunoscut.
12. Dandie Dinmont Terrier este singura rasă care poartă numele unui personaj fictiv dintr-un roman de Sir Walter Scott.
13. Câinii se ghemuiesc atunci când dorm pentru a-și proteja organele vitale – un instinct moștenit de pe vremea când trăiau în sălbăticie și erau vulnerabili în fața prădătorilor.
14. Basenji nu este, din punct de vedere tehnic, un câine „mut”, așa cum cred mulți. Acești câini nu latră, dar scot niște sunete asemănătoare cu niște iodeluri.
15. Ciobănescul Australian nu provine, de fapt, din Australia. Rasa a fost dezvoltată în Statele Unite.
16. … Iar Labrador Retriever provine inițial din Newfoundland, Canada.
17. Tensiunea arterială a oamenilor scade atunci când mângâie un câine. Interesant este că și tensiunea câinelui scade în același timp.
18. Există zeci de milioane de câini de companie în întreaga lume, fiind cele mai populare animale de casă.
19. În anumite culturi, persoanele care vânează alături de un Beagle au o denumire specifică, fiind nu miți „beaglers”.
20. Câinii nu văd doar în alb și negru. Ei pot distinge culorile albastru și galben.
21. Toți cățeii se nasc surzi.
22. Dalmațienii se nasc complet albi. Petele lor caracteristice apar pe măsură ce cresc.
23. Câinii au aproximativ 1.700 de papile gustative. Noi, oamenii, avem între 2.000 și 10.000.
24. Când câinii dau cu picioarele în spate după ce își fac nevoile, nu încearcă să acopere locul, ci să își marcheze teritoriul folosind glandele odorante de la nivelul lăbuțelor.
25. Un studiu arată că patrupezii fac parte dintr-un grup restrâns de animale care dau dovadă de bunătate altruistă, ajutându-i pe alții fără a aștepta vreo recompensă.
26. Lundehund-ul norvegian este singura rasă de câini creată special pentru vânătoarea de pufini (păsări marine).
27. Ogarul (Greyhound) poate învinge un ghepard într-o cursă de rezistență. Deși ghepardul aleargă de două ori mai repede, el poate menține viteza de 110 km/h doar pentru aproximativ 30 de secunde. Un ogar poate menține o viteză de 56 km/h pe o distanță de peste 11 kilometri. Ghepardul ar porni primul, dar ogarul l-ar depăși rapid.
28. Simțul mirosului la rasa Bloodhound este atât de precis, încât rezultatele urmăririi sale pot fi folosite ca probă în instanță în anumite țări.
29. Conform Guinness World Records, un Mare Danez pe nume Zeus deține titlul de cel mai înalt câine din lume. Zeus are o înălțime de aproximativ 1,04 metri.
După ce ai aflat aceste curiozități, învață și cum să-i spui câinelui „te iubesc” folosind limbajul corpului pe care el îl înțelege cel mai bine.
30. Dar cel mai mic câine? Conform recordurilor mondiale, cel mai scund câine înregistrat vreodată a fost Pearl, o femelă din rasa Chihuahua, care măsoară doar 9 centimetri în înălțime.