Problemele ortopedice la câini, cum ar fi displazia de șold și ruptura ligamentului încrucișat, pot fi dureroase și costisitoare. Totuși, atunci când sunt depistate devreme și beneficiază de atenție veterinară adecvată, câinii afectați au șanse mari de recuperare. De asemenea, testarea corectă a părinților de către crescători ajută la prevenirea acestor probleme la pui.
Aceste afecțiuni sunt incluse adesea în topul celor cele mai frecvente probleme de sănătate ale câinilor, necesitând o atenție deosebită din partea proprietarilor.
Displazia de șold la câini
O proprietară pe nume Jennie a venit la cabinet cu puiul ei de Golden Retriever în vârstă de 5 luni. Am observat imediat că micuțul Chester avea un mers nesigur la picioarele din spate. Jennie credea că este vorba de o simplă entorsă după ce s-a jucat mai energic. Totuși, după ce am discutat mai mult, ea și-a dat seama că Chester ezita să mai sară în mașină de aproximativ o lună.
Este important de reținut că simptomele de mobilitate redusă pot fi confundate uneori cu o hernie de disc la câini, care necesită o abordare medicală diferită.
O altă afecțiune de natură ereditară care poate afecta mobilitatea picioarelor din față este displazia de cot.
Când văd un câine de talie mare cu dureri la picioarele din spate, mă gândesc imediat la o problemă de șold sau la o ruptură de ligament la genunchi. Niciuna dintre aceste variante nu este de dorit, din cauza durerii provocate și a costurilor tratamentului.
În timp ce îi consultam picioarele, am observat că musculatura lui Chester nu era atât de dezvoltată pe cât ar fi trebuit. Semnul clar a fost rezistența pe care a opus-o când am încercat să îi întind picioarele din spate. În mod normal, picioarele ar trebui să ajungă în poziție orizontală (paralel cu podeaua) fără probleme. Pe Chester, această mișcare îl durea foarte tare.
După ce am localizat problema, am făcut o radiografie. Imediat ce am văzut imaginea pe ecran, m-am întristat. Ambele șolduri ale lui Chester erau ieșite din articulație. Avea o displazie de șold severă, probabil unul dintre cele mai grave cazuri pe care le-am văzut.
Jennie m-a întrebat: „Care a fost cauza?”. Ea făcuse totul corect. Își menținuse prietenul patruped slab, lucru care s-a dovedit că reduce probabilitatea apariției displaziei mai târziu în viață. Se crede că și exercițiile fizice influențează această afecțiune. Traumele excesive asupra articulației șoldului pot întinde ligamentul care fixează șoldul, crescând riscul de boală. Pe de altă parte, mișcarea menține tonusul muscular, ceea ce protejează articulația. Soluția de mijloc este să îi oferi câinelui suficientă mișcare pentru a-și tonifia mușchii, dar fără activități necontrolate care pot suprasolicita articulațiile.
În cazul lui Chester, aceste măsuri nu au fost suficiente. Totul s-a redus la ereditate. Majoritatea crescătorilor responsabili se asigură că ambii părinți sunt testați și nu suferă de această boală înainte de a face pui. Acest lucru oferă cele mai bune șanse ca afecțiunea să nu fie transmisă mai departe. Tatăl lui Chester fusese testat și avea un scor excelent, însă mama lui nu fusese verificată.
Chester a fost operat când a împlinit 6 luni. Deși costurile au fost considerabile, diferența a fost uimitoare. După operație, Chester a început să alerge din nou și nu a mai dat niciun semn de durere.
Ruptura ligamentului încrucișat la câini
O altă afecțiune ortopedică, de fapt cea mai întâlnită la câini, este leziunea ligamentului încrucișat.
Pe lângă intervenția medicală, mulți stăpâni vor să afle cum pot suplimentele articulare să ajute câinii cu artrită pe termen lung.
Indiferent de metoda aleasă, procesul de reabilitare canină este esențial pentru a asigura o recuperare funcțională completă.
Ligamentele încrucișate sunt benzi fibroase puternice care leagă femurul de tibie. Acestea se numesc „încrucișate” deoarece se intersectează în interiorul articulației genunchiului, ținând oasele împreună.
La câini, ligamentul încrucișat anterior se poate rupe, similar cu accidentările sportivilor umani. Când acest ligament se rupe, genunchiul devine dureros, instabil și predispus la artrită.
Veterinarii diagnostichează această problemă împingând tibia spre înainte pentru a vedea dacă ligamentul este slăbit. O mișcare excesivă înseamnă că ligamentul este rupt sau întins.
Tratamentul poate fi medicamentos sau chirurgical, în funcție de greutatea câinelui și de gradul de instabilitate. Câinilor de talie mică li se recomandă adesea doar repaus, iar mulți dintre ei își revin în aproximativ șase luni. Acupunctura, terapia cu laser și tehnicile de fizioterapie s-au dovedit utile pentru a grăbi vindecarea.
În cazul câinilor mari, necesitatea operației este încă un subiect de dezbatere. Studiile arată că, în timp ce 75% dintre câinii operați au avut rezultate excelente, și 64% dintre cei care nu au fost operați au reușit să își folosească piciorul destul de bine.
Dacă se decide intervenția chirurgicală, există mai multe opțiuni. În unele cazuri, se folosește un fir de nailon rezistent pentru a imita funcția ligamentului și a stabiliza articulația. În alte cazuri, chirurgii modifică structura osoasă a articulației pentru a redirecționa forțele, astfel încât ligamentul încrucișat să nu mai fie necesar.
Cel mai important lucru, dacă observi că animalul tău șchiopătează, este să mergi la medicul veterinar pentru un diagnostic corect. Deoarece artrita se poate instala rapid în articulații, este mult mai bine să acționezi din timp.
Dacă observi o incapacitate subită de a merge, consultă lista noastră despre urgențe veterinare pentru a ști cum să reacționezi.
Acest articol are doar scop informativ și nu înlocuiește sfatul medicului veterinar. Situațiile individuale pot varia, de aceea îți recomandăm să consulți un specialist pentru orice problemă de sănătate a animalului tău.
